Fostul presedinte Ion Iliescu a declarat, marti seara, ca nu era momentul ca actualul sef al statului sa faca comentarii critice pe marginea semnarii de catre Romania a Tratatului cu Ucraina, remarcand ca Traian Basescu era, la acea vreme, membru al Guvernului Ciorbea care a negociat acest document.

Ion Iliescu considera totusi ca autoritatile statului roman s-au grabit atunci cand au recurs la acest gest, fara a exista o consultare in prealabil cu partidele politice si societatea civila.

Potrivit lui Iliescu, momentul declaratiei presedintelui Basescu a fost unul “total nefericit”, fiind in ajunul unui summit extrem de important organizat la Bucuresti, reuniune care va discuta, intre altele, necesitatea invitarii Ucrainei in NATO.

“Este pacat insa ca presedintele a gasit acest moment pentru a lansa astfel de critici, cand evenimentul de la Bucuresti trebuia sa marcheze momente de consens, de platforma comuna. Capitala tarii gazduieste o reuniune foarte importanta, la care participa multi sefi de stat si invitati importanti, nu era momentul sa se declanseze un astfel de comentariu. Din punct de vedere politic insa, se stie foarte bine, si mie mi s-a parut pripita aceasta masura a semnarii Tratatului cu Ucraina, care a fost facuta sub presiunea Summit-ului de la Madrid, in ideea ca Romania va fi invitata in NATO”, a explicat presedintele de onoare al PSD.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.