Printre problemele de care se lovesc in teritoriu reprezentantii desemnati sa negocieze delimitarea colegiilor uninominale se afla numarul de locuitori care sa se ia in calcul la stabilirea numarului de senatori si deputati aferenti judetului respectiv.

Asa s-a intamplat in judetul Botosani, unde discutiile au intrat in impas pentru ca politicienii nu au reusit sa stabileasca daca vor fi sase sau sapte deputati, pe motiv ca fata de alegerile parlamentare din 2004 a scazut numarul populatiei, ceea ce ar antrena, in opinia unora, si o scadere a numarului "alesilor".

"Dilema" va fi rezolvata prin pronuntarea Autoritatii Electorale Permanente, dar exista si voci, precum cea a presedintelui PSD Botosani, Constantin Contac, potrivit carora legea votului uninominal nu ar fi "chiar clara" in aceasta privinta. Ideea este insa contrazisa chiar de textul legii: "Numarul locuitorilor care se iau in calcul este cel rezultat in urma ultimului recensamant al populatiei, publicat de Institutul National de Statistica".