Unul dintre cei mai mediatizati baroni locali, Marian Oprisan, inca nu a fost reconfirmat pe functie. Cel mai probabil ca el va fi ales din nou in fruntea organizatiei la sfarsitul saptamanii, cand sunt programate alegerile pentru conducerea filialei Vrancea a PSD. De altfel baronul s-a asigurat oarecum de sustinerea organizatiei, la alegerile din fiecare filiala el cerand sa vada si care ii este sustinerea in urma votului membrilor.

Singurul candidat inscris pana acum la sefia PSD Vrancea, Oprisan ar putea sa nu aiba nici un contracandidat. Baronul de Vrancea a fost implicat in ultimii trei ani in mai multe scandaluri de presa, fiind cercetat in prezent atat de Politia Vrancea, cat si de PNA. Presedintele Consiliului Judetean Vrancea s-a remarcat printr-o prezenta constanta in paginile ziarelor si in jurnalele televiziunilor, o data cu dezvaluirile privind implicarea sa in afaceri banoase pe banul public.

Oprisan si-a inceput "ispravile" la inceputul anului 2002, cu incercarea de a lichida un ziar local prin presiuni politice si administrative, dupa care au urmat scandalul oamenilor de afaceri santajati cu controalele Garzii Financiare pentru sponsorizarea manifestarilor megalomanice incheiate cu artificii in Piata Unirii. Dupa dezvaluirile fostului presedinte al Camerei de Comert, Horia Furtuna, (care acum este vicepresedinte al CJ Vrancea si pare a se intelege de minune cu baronul) a urmat santajarea unei ziariste de la un ziar central, Marian Oprisan fiind implicat in difuzarea pe postul de televiziune OTV a unei casete asa-zis compromitatoare.

In acest mod, Marian Oprisan a incercat sa stopeze dezvaluirile privind tranzactia cu apa de la Vartescoiu, unde unul dintre apropiatii sai, omul de afaceri Corneliu Prunache, a speculat lipsa de apa a unei comunitati. Prunache a bagat in buzunar cateva sute de milioane, printr-o singura miscare de condei, cu girul Consiliului Judetean. Acelasi Prunache care, cu sprijinul lui Marian Oprisan a facut majoritatea lucrarilor pe fonduri publice in Vrancea.

Luxul exorbitant al sefului CJ, masinile straine de mare putere pe care le-a achizitionat pentru Consiliul Judetean, vila pe care si-o ridica la Bolotesti pe un teren a carui provenienta este inca discutabila au fost alte cateva motive care au botit imaginea lui Marian Oprisan. Scandalul "Oprisan" se completeaza cu achizitionarea de catre mama sa a unei suprafete de teren prin amenintarea taranilor de la Vanatori, la care "agent imobiliar" a fost insusi deputatul George Baesu, tranzactiile fiind facute pe vremea cand acesta era subprefect.

Citeste si:

La categoria "afaceri de familie" se adauga lucrarile pe care firma fratelui baronului, Adrian Oprisan, le-a facut la stadionul Lia Manoliu si la stadionul "Milcovul" din Focsani. Dupa ce Romvitis a intrat in faliment si a fost vandut pe bucati la preturi derizorii, Oprisan a cumparat de la prietenul Prunache Crama Calciu cu 375 de milioane, dupa care a vandut-o pentru patru miliarde de lei. Un alt scandal in care a fost implicat Oprisan il constituie "cadoul" facut tatalui consilierei sale personale, Raluca Dan.

Firma acestuia a dotat in prag de iarna Consiliul Judetean si mai multe institutii din subordinea acestuia cu aparate de aer conditionat, la preturi sensibil umflate. Nici Ristea Priboi, unul dintre protectorii lui Oprisan de la nivel central, nu este strain de afacerile derulate de baron. Ex-deputatul vrancean a inghitit in urma cu cativa ani, prin firma socrilor, jumatate de miliard din bugetul Vrancei pentru obiecte de papetarie.

Ultimul scandal in care a fost implicat baronul PSD-ist este legat de falimentarea SC Drumuri si Poduri SA, institutie care a platit la ziarul pe care Oprisan il controleaza miliarde de lei pentru publicitate, in conditiile in care societatea avea datorii considerabile la stat. Politistii vranceni verifica si modul in care la Drumuri si Poduri, unde Consiliul Judetean este actionar majoritar, a fost achizitionat un Audi care a fost folosit numai de catre Oprisan si apropiatii acestuia. De mentionat ca, desi PSD este in Opozitie, Marian Oprisan conduce in continuare Vrancea, fapt recunoscut chiar si de conducerea Aliantei Dreptate si Adevar Vrancea.