La doi ani de la noaptea cutitelor lungi de la Hotel Confort, in care a fost debarcat din functii, Adrian Nastase revine in conducerea PSD.

El a fost ales ieri, cu majoritate de voturi, presedinte al Consiliului National, invingandu-l pe contracandidatul sau, Dan Mircea Popescu.

Inscaunarea lui Nastase in functia de presedinte al Consiliului National s-a produs cu majoritatea de 418 voturi. „Va multumesc pentru aceasta dovada de incredere“ a fost comentariul lui Nastase, fericit ca s-a intors din exil. Un exil in care aceiasi colegi, din cauza suspiciunilor de coruptie declansate de scandalul „matusa Tamara“, l-au trimis in urma cu doi ani, dupa o sedinta la Hotel Confort.

Dan Mircea Popescu, candidatul lui Mircea Geoana, a obtinut doar 202 voturi. Victoria lui Nastase a fost totodata o infrangere a lui Geoana. Acesta va fi nevoit de acum incolo sa imparta puterea in partid nu doar cu Iliescu, Hrebenciuc, Mitrea si baronii locali, ci si cu Nastase.

La acelasi consiliu Aristide Roibu a fost ales trezorier al partidului, cu 624 de voturi "pentru" si 39 de voturi "impotriva" iar postul de vicepresedinte ramas vacant in urma demisiei lui Mihai Tanasescu i-a revenit lui Constantin Nicolescu. La propunerea lui Iliescu, a fost cooptat in Biroul Permanent National si senatorul Alexandru Athanasiu.

Potrivit EVZ, reinscaunarea lui Nastase ar putea insemna primul pas spre debarcarea lui Geoana. Scenariul unui congres extraordinar dupa alegerile locale este discutat printre sustinatorii lui Nastase. El a fost confirmat chiar de Ion Iliescu, care, intrebat de organizarea congresului, a raspuns: „Probabil, probabil“.

Jurnalul National scrie ca desi disputa Nastase - Popescu, se anunta acerba, nu a fost nici pe departe asa. Daca inainte sa inceapa sedinta nimeni nu dorea sa parieze pe un castigator, pe parcurs s-a conturat tot mai mult ideea ca fostul premier este favoritul. Au aparut si informatii despre o intalnire a lui Nastase cu Hrebenciuc si cu Geoana, in care fostul premier ar fi amenintat ca pleaca din partid daca votul nu se va desfasura corect.

Dupa cum relateaza Gandul, invingatorul Nastase a anuntat ca va opera „o departajare clara a atributiilor in partid” astfel incat „sa nu existe suspiciuni legate de suprapuneri, ceea ce poate in trecut a mai creat tensiuni“. El a mai promis ca nu se va razbuna pe cei care, acum doi ani, l-au decapitat in celebra noapte a cutitelor lungi de la Hotel Confort.

Iliescu, printr-un discurs impaciuitor, a decis ca, de azi, din conducerea centrala vor face parte Dan Mircea Popescu si Alexandru Athanasiu, cu rang de vicepresedinte. In fata elanului lui Ion Iliescu, nimeni n-a mai stat sa comenteze evidenta incalcare de statut. Altadata Biblia lui Ion Iliescu, statutul spune ca functiile respective sunt alese numai in cadrul unui congres.

“De ce sa ne permitem luxul de a ne irosi, in loc sa ne adunam pentru bataliile politice viitoare?”, si-a motivat Iliescu propunerea potrivit careia cei doi sa faca parte din BPN indiferent de rezultat. “Atunci de ce mai facem alegeri pentru Consiliul National?”, a replicat ulterior Mircea Geoana.

Geoana s-a straduit sa intretina sala atacand puterea cu glume nereusite, care n-au amuzat pe nimeni.
„Stiti care e singura lege care functioneaza in Romania? Legea gravitatiei. Si asta este o moneda de un leu. Iata cum o ia leul la vale”. Si Geoana a scos din buzunar o hartie de 1 RON careia i-a dat drumul dintre degete. „Aia nu-i o moneda, aia e o bancnota”, au vociferat cativa. Nimeni n-a ras, nimeni n-a aplaudat.

Mircea Geoana a perseverat in incercarea de a distra sala si, in final, a reusit, cu un soi de umor involuntar. A spus ca stie ca a facut si el „multe greseli” de cand e seful pesedistilor, iesind deseori „sifonat”, dar asta numai din cauza personalitatii sale de „bun crestin”, „perseverente” si „iubitoare de unitate”. Daca vor strange randurile si vor castiga alegerile, pesedistii vor avea din partea lui Mircea Geoana un tratament de lux: „Ne inchidem intr-o camera si transam lucrurile intre noi, ca-ntre barbati si femei, pana iese fumul alb”.

Gardianul, relateaza cum presedintele de onoare nu i-a iertat actualului lider afirmatiile facute despre “fesenisti”. Geoana a spus insa ca nu a vorbit niciodata rau despre acestia si ca in ceea ce priveste “etichetele”, nu exista “campion” mai mare decat Ion Iliescu, facand referire la invectivul "prostanac". ”Depinde de context si de nuanta”, a intervenit Iliescu, in aplauzele colegilor. “Este ca in bancul acela cu sexul: depinde de ce parte te afli”, a completat si Geoana.

Pe de alta parte, Iliescu si-a amintit si de cei care l-au acuzat ca ar fi un produs expirat, cu trimitere in principal la Dancu si la Grupul de la Cluj. “Nu sunt un produs expirat, desi sunt mai batran decat multi dintre cei de aici, dintre voi. Natura m-a inzestrat cu virtuti care ma mentin inca treaz... Mintea nu-mi e tulbure”, a dat asigurari batranul Edec in aplauzele salii.

Dan Mircea Popescu a avut un discurs mult mai putin electrizant, unul foarte scurt, asemanator cu al unui perdant. Singura sa sugestie catre sala a fost "alegeti ce este mai bine pentru partid", asta dupa ce Nastase invocase "relatia de prietenie extrem de veche" cu acesta si ca nu si-a propus sa candideze impotriva senatorului.

Pesedistii au adoptat o Rezolutie privind iesirea din blocajul politic si constitutional, dar care nu prevede negru pe alb introducerea unei motiuni de cenzura impotriva Guvernului Tariceanu, asa cum anuntase Geoana ca va cere vot. Prin documentul cu pricina, membrii Consiliului au mandatat conducerea sI grupurile parlamentare ale PSD pentru "utilizarea tuturor instrumentelor democratice in vederea iesirii din blocajul politic si organizarea unor alegeri anticipate care sa redea romanilor un guvern in stare sa conduca si sa gaseasca solutii la problemele cetatenilor". In plus, s-a acceptat ideea comasarii alegerilor locale cu cele uninominale, considerandu-se ca "alegerile anticipate, in baza votului uninominal, reprezinta o solutie democratica si rationala pentru iesirea din aceasta criza politica".


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.