Consiliul National al PSD se reuneste azi pentru a decide asupra depunerii unei motiuni de cenzura si a valida oferta electorala, miza reala a acestei intruniri fiind insa o decizie asupra revenirii lui Adrian Nastase,a carei candidatura pentru presedintia acestui for a divizat din nou partidul.

Cei peste 700 de delegati vor fi pusi vineri in fata unei alegeri: revenirea lui Nastase, o personalitate cu potential in partid si asumarea riscului ca asupra PSD sa se rasfranga din nou costuri de imagine din cauza problemelor cu justitia ale fostului premier. Nu in ultimul rand, alegerea va fi intre vechi si nou, candidatura lui Nastase provocand in ultimele zile reimpartirea partidului in tabere.

Pe de o parte, se afla Mircea Geoana, majoritatea vicepresedintilor si liderul deputatilor, Viorel Hrebenciuc, precum si fostul secretar general Miron Mitrea, care, desi sustin ca Nastase este un om valoros pentru partid, incearca sa blocheze ascensiunea acestuia in partid, pe de o parte din cauza temerii ca PSD ar fi afectat electoral si pe de alta parte pentru ca, odata revenit Nastase, acesta isi va recastiga influenta incetul cu incetul, punand in pericol pozitia lor. Chiar inainte de Consiliu, Mircea Geoana i-a transmis fostului lider PSD ca s-a pripit cu tentativa sa de a reveni in prima linie a partidului, intrucat ar fi indicat sa isi rezolve mai intai problemele de imagine si cele din justitie.
In cealalta tabara, Adrian Nastase a grupat cativa fideli nemultumiti de starea actuala din partid sau aflati in conflict cu Geoana, de regula simpli parlamentari precum Dan Mihalache, Eugen Bejinariu, sau sefi de filiale, in special din garda veche, care au o serie de probleme cu anumite persoane din actuala conducere centrala a partidului.

Undeva la mijloc se afla Ion Iliescu, care nu sustine direct niciunul din candidatii la Consiliu, Nastase si Dan Mircea Popescu, dar are cateva animozitati cu Mircea Geoana, lasand impresia ca l-ar sprijini discret pe fostul premier. Iliescu este insa precaut in a-si exprima sustinerea fata de Nastase si incearca sa distraga atentia de la luptele intre grupuri si persoane la problemele interne pe care le are partidul, adica lipsa unor lideri cu potential electoral, pendularea intre sustinerea Guvernului si dezicerea de acesta si pierderile de electorat cu care se confrunta PSD, tocmai din cauza duplicitatii sale.

Pe de alta parte, este evident ca, dincolo de antipatii personale ale liderilor, batalia se da intre Geoana si Nastase. Din acest motiv, candidatul mult laudat de Geoana, Dan Mircea Popescu, nu a iesit deloc public sa-si pledeze cauza, lasandu-l pe presedintele PSD sa o faca in locul lui. Tot din acelasi motiv, cu mici exceptii izolate, despre aceasta competitie nu au vorbit decat Geoana si Nastase, primul pledand pentru "conservarea" situatiei actuale din partid, celalalt despre nevoia unor schimbari de decizie, organizare si strategie, viziuni care nu sunt pe placul multor sefi din teritoriu.
sansele lui Adrian Nastase de a castiga sefia acestui for, acces la deciziile oficiale ale partidului si vizibilitate sunt inca de necuantificat, iar cele doua tabere, a lui Geoana si a lui Nastase, vor negocia voturile pana in ultimul moment. Analizand insa declaratiile oficiale ale unor lideri din teritoriu, printre filialele care l-ar putea vota se numara pana acum cele din Moldova: Botosani, Suceava, partial Iasi, cateva din Muntenia: Dambovita, Prahova si poate chiar Teleormanul vicepresedintelui Liviu Dragnea, care l-ar alege pe Nastase din cauza antipatiei pe care i-o poarta lui Mitrea. Niste voturi in plus ar urma sa mai obtina fostul premier si din Mures, Salaj sau Maramures. impotriva lui Nastase vor vota, sustin unele surse, majoritatea delegatiilor din Ardeal: Clujul lui Vasile Dancu si Ioan Rus, Timisul lui Ilie Sarbu, printre putinii care au spus public ca Nastase nu are sanse, Alba, Sibiul, Caras, Arad, si foarte probabil, organizatia din Bucuresti controlata de Marian Vanghelie.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.