Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat, sambata, ca nu este exclus ca in acest an electoral romanii sa trebuiasca sa se pronunte si asupra unei eventuale modificari a Constitutiei.

El a aratata ca ca legea fundamentala s-a dovedit "o haina prea stramta" pentru regimul de coabitare Basescu-Tariceanu. "Pe masura ce trece timpul, ce tara se blocheaza, pe masura ce Curtea Constitutionala da decizii care adancesc criza intre Basescu si Tariceanu, incep sa cred ca vom fi obligati ca, pe langa alegeri uninominale pentru Parlament, locale cu candidati buni, mai repede decat credem noi va trebui sa ne pronuntam asupra unei noi republici, a unei noi Constitutii", a declarat liderul social-democrat.

Potrivit Adevarul, Geoana nu a ascuns nici faptul ca este adeptul trecerii de la regimul semi-prezidential atenuat la cel prezidential autentic, trecera fiind continuta de cele cateva teze PSD pentru revizuirea Constitutiei . Asta cu toate ca prin sustinerea unui asemenea demers s-ar implini un vis al sefului statului. „Este greu sa le iei romanilor dreptul de a-si alege presedintele. De aceea, pledez pentru o republica prezidentiala", a argumentat seful social-democratilor.

Singurul care se grabeste insa cu modificarea electorala a Constitutiei este Geoana. PD-L si PNL pledeaza pentru ca misiunea sa fie incredintata viitoarei legislaturi. si PD-L a sesizat "aberatii constitutionale inadmisibile" referitoare la actuala procedura parlamentara. Ioan Oltean isi aminteste ca vechea Constitutie, modificata in 2003, prevedea dezbaterea in paralel in cele doua Camere si constituirea comisiilor de mediere, unde exista posibilitatea de a se elimina multe neajunsuri. "Astazi suntem in situatia in care multe acte normative pot sa treaca prin Parlament fara ca elementul de neconstitutionalitate sa fie sesizat in actiunea noastra legislativa", a spus deputatul PD-L Ioan Oltean, citat de Romania Libera.

Recent, si liderii UDMR si-au reluat apelurile pentru modificarea Constitutiei, mai vechilor solicitari de desfiintare a sintagmei de "stat national" adaugandu-li-se si alte propuneri legate de descentralizarea deciziilor, restrangerea legiferarii prin OUG sau chiar de functionarea Curtii Constitutionale.

Traian Basescu a pledat si el, in ultimii doi ani, pentru modificarea Constitutiei, iar anul trecut, dupa consultari cu partidele politice, seful statului a incercat sa testeze disponibilitatea acestora pentru o asemenea masura.

Revizuirea Constitutiei poate fi initiata de presedintele Romaniei la propunerea Guvernului, de cel putin o patrime din numarul deputatilor sau al senatorilor, precum si de cel putin 500.000 de cetateni cu drept de vot. Proiectul trebuie adoptat de Camera Deputatilor si de Senat, cu o majoritate de cel putin doua treimi din numarul membrilor fiecarei Camere.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.