Presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, s-a trezit si el dand vina pierderii alegerilor pe presa. Aflat la conferinta judeteana a PSD Botosani, Vacaroiu a incriminat o parte a mass-media care, considera el, a exagerat cu informatiile despre coruptii din partid. "Nu este atat de adevarat, dar asta nu inseamna ca nu sunt si unele lucruri reale", a declarat el intr-o conferinta de presa. Acum ca Justitia a inceput sa-si faca datoria la modul serios, Vacaroiu ar vrea sa credem ca ar fi devenit si el constient de pericolul pe care il reprezinta coruptii din PSD: "Trebuie sa scapam de oamenii care vin si se lipesc de noi si-si cauta aici interesele proprii numai pentru a obtine o functie".

Daca n-ar exista o consecinta grava a afisarii PSD-ului cu oameni de afaceri verosi, "nu o sa mai obtinem nici macar pragul electoral de 5 la suta", probabil ca nici Vacaroiu n-ar fi vorbit despre "lipitori". Aceste declaratii trebuie puse in legatura directa cu cercetarea omului de afaceri Omar Hayssam, membru al PSD si sponsor greu al acestui partid.
Vineri, intr-o alta conferinta de presa sustinuta la Suceava, Vacaroiu a dezvaluit ca are si motive personale sa fie suparat din cauza publicitatii negative.

El a afirmat ca va contesta hotararea Tribunalului Bucuresti de a respinge actiunea prin care cerea daune morale Coalitiei pentru un Parlament Curat (CPC). Motivul pentru care Vacaroiu se adresase justitiei: nominalizarea sa pe lista persoanelor care nu indeplineau criteriile morale pentru a ajunge in Parlament. De unde se vede clar ca, atunci cand Vacaroiu deplange imaginea proasta pe care o face presa unor personaje din PSD, el nu ia apararea doar colegilor sai, ci se apara inclusiv pe el insusi.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.