Vicepresedintele PNL Norica Nicolai a anuntat, vineri, ca se va adresa instantei judecatoresti impotriva presedintelui Traian Basescu.

Dupa cum scrie Ziua, Vicepresedintele PNL il acuza pe seful statului ca i-a obstructionat dreptul constitutional fundamental de a accede intr-o functie publica. Decizia vine la cateva ore dupa ce Curtea Constitutionala a publicat motivarea in cazul sau.

Judecatorii Curtii Constitutionale au admis ca Legea fundamentala este "obscura", drept pentru care au apelat la diferite analogii pentru a umple golurile din Constitutie. In corpul deciziei, judecatorii afirma ca “Legea fundamentala nu prevede de cate ori poate sa ceara presedintele Romaniei primului ministru sa faca o alta propunere si nici obligatia primului ministru de a veni cu o alta propunere decat cea initiala”, recunoscand ca nu exista prevederi legale care sa poata fi interpretate. Ad-literam, articolul 85 alin. 2 din Constitutie prevede ca premierul propune un ministru si presedintele decide numirea sau nenumirea acestuia. Pentru a gasi o solutie “ de natura sa elimine blocajul ce s-ar genera prin eventualul refuz repetat al presedintelui, de a numi un ministru la propunerea primului ministru”, judecatorii au hotarat sa impace si capra, si varza. Au dat presedintelui dreptul sa refuze numirea unui ministru, dar numai o singura data. Apoi au cautat argumente.

Potrivit Gardianul, ei au decis sa aplice un principiu folosit in procesul de legiferare: dreptul presedintelui de a trimite o lege pentru reexaminare o singura data. Chiar daca analogia este fortata, sa admitem ca s-ar putea aplica acest principiu. In acest caz insa, daca echivaleaza nominalizarea pe post a unui ministru cu promulgarea unei legi, Curtea ar fi trebuit sa respecte integral prevederile Constitutiei. Mai precis, in cazul unei legi trimise spre reexaminare, presedintele trebuie sa o promulge, cand ii este trimisa inapoi de Parlament, chiar daca este in aceeasi forma. Analogia ar fi ca presedintele poate refuza o data un ministru, dar este obligat sa il numeasca daca primeste aceeasi nominalizare. Curtea a hotarat insa ca premierul nu mai poate face aceeasi nominalizare “prin chiar faptul neinsusirii propunerii de catre presedintele Romaniei”. Pe ce text constitutional sau argumente juridice se bazeaza aceasta decizie nu se explica in decizia Curtii. Ar fi fost, oricum, imposibil, pentru ca nu exista asemenea prevederi legale. Judecatorii Curtii Constitutionale au decis ca aceasta este solutia si au modificat Constitutia, in asa fel incat sa se conformeze deciziei lor, fara sa aiba vreun drept in acest sens.

Adevarul informeaza ca Norica Nicolai a criticat decizia Curtii Constitutionale care l-a pozitionat pe seful statului „mai presus de lege" si a creat posibilitatea ca accesul la o functie publica sa fie ingradit din alte motive decat cele legale.

„Avand in vedere toate acestea, inteleg sa ma adresez instantei judecatoresti impotriva presedintelui Traian Basescu care, prin afirmatiile publice, in cazul motivarii refuzului candidaturii mele, mi-a incalcat un drept constitutional fundamental".

„Nu urmaresc sa acced la o functie publica, ci doar sa creez un precedent in Romania care sa nu dea dreptul nimanui ca, prin incalcarea drepturilor, sa-i fie lezate demnitatea si onestitatea, precum si accesul la o functie publica“, a declarat Nicolai, citata de EVZ.

Romania Libera a contabilizat reactiile politice in urma publicarii acestei motivari. Astfel liberalii au catalogat motivatia deciziei CC, prin intermediul vicepresedintelui Crin Antonescu, drept "o rusine", "o solutie aberanta si politicianista". Fostul ministru Tudor Chiuariu a apreciat, la randul sau, ca "motivarea nu aduce mai multe elemente de clarificare decat decizia". "Presedintele poate respinge un ministru pentru ca are ochii verzi", a mai comentat Chiuariu. Vicepresedintele PSD, Victor Ponta, a preferat sa se refere insa la analogiile facute de judecatori. "Curtea apeleaza la principiul analogiei, deci inseamna ca adauga la Constitutie", a declarat Ponta, mentionand ca, in opinia sa, i s-a cerut CC "sa rezolve niste probleme politice si aproape personale, nu constitutionale". Motivatia Curtii a fost salutata de democrat-liberali, care considera ca i s-a permis presedintelui rolul "de spectator la ce face primul ministru cu Guvernul". "E drept ca aceasta decizie a Curtii Constitutionale a stricat planurile la multi, dar ea vine pe fondul unei aplecari asupra interesului national a tuturor institutiilor", a declarat vicepresedintele PD-L, Cezar Preda.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.