Casa de cultura a sindicatelor din municipiul Ramnicu Valcea s-a dovedit neincapatoare pentru numarul mare de delegati si invitati convocati, joi dupa-amiaza, la conferinta organizatiei judetene a PSD Valcea. Mircea Geoana, care a condus lucrarile conferintei, era increzator ca dezbaterile nu vor depasi patru ore, "asa cum s-a intamplat in alte locuri, cand am stat noua ore". Surpriza insa pentru Mircea Geoana, dar si pentru Adrian Nastase a fost ca, dupa mai bine de cinci ore de dezbateri, la conferinta organizatiei judetene nu au putut fi alese organele de conducere. Si aceasta, pentru simplul motiv ca au votat si unii invitati, in timp ce o parte din delegati n-au mai apucat buletine de vot.

Conform normei de reprezentare, la conferinta organizatiei judetene a PSD Valcea au fost alesi 503 delegati. Cum era si normal, au fost tiparite, in urma propunerilor facute in cadrul conferintei, tot atatea buletine de vot. Cand acestea au fost distribuite in sala, s-a constatat ca au fost date si unor invitati, in vreme ce delegati cu drept de vot nu au primit buletine. In acel moment, s-a creat un vacarm de nedescris, aproape toata lumea vorbea si era gata-gata ca unii delegati si invitati sa se ia la bataie si numai interventia lui Mircea Geoana a facut sa se linisteasca spiritele.

Se pare ca cea mai dura disputa se desfasoara intre cei doi pretendenti pentru functia de presedinte al filialei Valcea a PSD - Ion Calea, presedinte interimar, si Aurel Vladoiu, presedinte executiv. Unii sustin ca a fost adus un numar mai mare de invitati, tocmai pentru a vota in favoarea unuia sau altuia din candidati. S-a dorit reluarea procesului de votare, cu nominalizarea delegatilor pe localitati. Numai ca multi dintre delegati si invitati, dupa ce au bagat buletinele de vot in urna, au plecat catre casa, in localitatile de resedinta.

Citeste si:

Pus intr-o asemenea situatie, Mircea Geoana, care a condus lucrarile conferintei, consultandu-se cu membrii prezidiului, a hotarat ca alegerea presedintelui si a celorlalte organisme de conducere sa se faca duminica dimineata. Vechile buletine de vot, care au fost introduse in urna, au fost arse la coltul cladirii Casei de Cultura a sindicatelor. Oricum, atat Mircea Geoana, cat si Adrian Nastase sunt nemultumiti de ceea ce s-a intamplat la Valcea, unde, la conferinta judeteana, nu au putut fi alese organele de conducere, caz unic in tara.