Liberalii si democratii nu se pot impaca cu gindul ca in fruntea Camerei Deputatilor se afla Adrian Nastase. Ei isi continua demersurile pentru a facilita debarcarea acestuia din functia de presedinte intr-o directie declarata deja de Curtea Constitutionala ca fiind in afara Constitutiei.

Inainte de a stringe motive temeinice pentru a cere revocarea din functie a lui Adrian Nastase, deputatii Aliantei PNL-PD vor sa modifice regulamentul de functionare a Camerei Deputatilor. Marti, Comisia juridica va dezbate propunerea PNL-PD, conform careia presedintele Camerei poate fi revocat la "solicitarea a mai mult de jumatate din numarul deputatilor".

Pe de alta parte, PSD, sprijinit de PPRM, sustine propunerea ca revocarea presedintelui sa nu poata fi ceruta decit de grupul parlamentar care l-a propus. "Asul" din mineca aliatilor il reprezinta insa o alta prevedere pe care vor sa o introduca. Deputatii PNL-PD propun ca presedintele Camerei "sa nu poata conduce lucrarile de la inregistrarea cererii de revocare pina la solutionarea ei in plen".

UDMR si PUR nu vad urgenta

Pina sa isi indeplineasca obiectivul, deputatii PNL-PD mai au de depasit doua obstacole. Primul ar fi sa-i convinga pe partenerii de coalitie, PUR si UDMR, sa voteze alaturi de ei aceste modificari. Deputatul umanist Sergiu Andon, presedinte al Comisiei juridice, nu este inca hotarit de partea cui va vota si spune ca nici la nivelul conducerii PUR nu exista inca un punct de vedere conturat.

El atrage insa atentia ca felul in care trebuie reglementata revocarea presedintelui Camerei trebuie sa tina seama "nu doar de actualul context politic, ci si de ceea ce se poate intimpla si in legislaturile urmatoare". Nici la nivelul UDMR nu exista inca o pozitie fata de propunerea liberala. "Nu am avut nici macar o discutie informala la nivelul grupului. Eu stiu ca si in actualul regulament e destul de dificila schimbarea presedintelui si ca in plus exista deja o decizie a Curtii Constitutionale in care expertii si-au spus punctul de vedere", ne-a declarat deputatul UDMR Kelemen Attila. In plus, in opinia sa personala, chestiunea revocarii presedintelui Camerei "nu este o urgenta".

Citeste si:

Precedent pentru refuz la Curtea Constitutionala

Al doilea obstacol consta in faptul ca exista deja o decizie a Curtii Constitutionale prin care actuala prevedere din regulamentul Camerei, conform careia revocarea presedintelui poate fi ceruta de 1/3 dintre deputatii care provin din cel putin trei grupuri parlamentare, a fost declarata neconstitutionala.
Curtea aprecia ca nu este constitutional ca presedintele Camerei sa fie schimbat la cererea altui grup parlamentar decit cel care l-a propus. Iar actuala propunere a PNL-PD este similara celei declarate neconstitutionala de Curte, ceea ce inseamna ca are toate sansele sa aiba aceeasi soarta.

"Un joc politic sortit esecului"

Purtator de cuvint al PSD, deputatul Titus Corlatean a declarat ca aceasta incercare a PNL-PD de a modifica prevederile regulamentului astfel incit presedintele Camerei sa poata fi revocat la cererea a jumatate dintre deputati "este un joc politic sortit esecului si o actiune care arata ca actuala putere are cu totul alte prioritati decit imbunatatirea vietii cetatenilor". "Amendamentul lor incalca flagrant Constitutia si decizia recenta a Curtii Constitutionale cu privire la regulamentul Camerei. Mai mult, din punct de vedere politic, ea incalca si recomandarile adoptate ieri de Comitextul mixt Romania-UE.

Mai precis, este vorba despre punctul 7, care cere ca modificarile regulamentelor de functionare ale celor doua Camere sa fie in acord cu noua Constitutie si cu decizia Curtii Constitutionale", a explicat Titus Corlatean.