Parlamentarii din Comisiile juridice nu au reusit, ieri, sa adopte raportul prin care legea privind votului uninominal trebuie pusa in acord cu obiectiile Curtii Constitutionale, desi termenul-limita expira azi.

Parlamentarii au reprimit proiectul de lege privind votul uninominal cu aceeasi indiferenta pe care au demonstrat-o in urma cu aproape un an, cand l-au avut pentru prima oara pe masa Comisiei de cod electoral. Acum, dupa ce acelasi proiect a fost asumat de Guvern, cu tot cu prevederi neconstitutionale, legea votului uninominal a ajuns la mana deputatilor si a senatorilor juristi. Nu a contat ca termenul-limita pentru depunerea unui raport pe proiectul Guvernului expira astazi. Comisiile juridice reunite nu au avut cvorum pentru a porni dezbaterile asupra votului uninominal pe care politicienii l-au promis pentru urmatoarele alegeri generale.
"Am impresia ca iar se trage de timp", a observat, candid, liberalul Traian Dobre citat de Curentul. Reactia sa a venit dupa ce, aproape doua ore, cei cativa parlamentari juristi reuniti sa dezbata legea votului uninominal au exprimat pareri personale. Asta pentru ca deputatii si senatorii nu au primit inca un mandat din partea partidului de care apartin, astfel incat sa stie ce varianta de uninominal sustin la dezbaterile din comisie.

Cotidianul prezinta propunerile de modificare a legii inaintate de partide. Astfel PNL a venit cu propunerea eliminarii totale a listei nationale de rezerva si repartizarea, in situatie de exceptie (un partid a obtinut mai mult de jumatate de voturi intr-o circumscriptie sau a cistigat toate colegiile existente - n.a.), a mandatelor in functie de scorul general obtinut de respectivul partid. In acest caz, mandatele ar proveni din alta circumscriptie. UDMR a propus mentinerea listei nationale, dar trecerea pe buletinul de vot si votarea acesteia concomitent cu un candidat uninominal. PSD, prin Anghel Stanciu, a propus fie dublarea numarului de colegii, fie aplicarea sistemului mixt german, care prevede ca 50% din mandate se acorda cistigatorilor colegiilor uninominale, iar 50% - de pe o lista judeteana. Presedintele de sedinta, deputatul PSD Florin Iordache, a inchis lucrarile dupa doua ore, pentru ca partidele sa consulte cele patru variante propuse.

Gandul scrie ca ieri, liderul PSD Mircea Geoana i-a transmis presedintelui Traian Basescu ca nu va accepta varianta de vot uninominal in doua tururi de scrutin, asa cum acesta i-a solicitat printr-o scrisoare. Mai mult, Geoana l-a acuzat pe Basescu ca a „blocat uninominalul” prin convocarea referendumului pe aceasta tema.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.