El spune că acuzația care practic i se aduce in dosarul privind săvașirea infracțiunii de luare de mită este aceea de "aprobare tacită" a unor posibile servicii oferite de liderul PNL Gorj, Dan Ilie Morega.

Păcuraru a declarat ieri că a văzut referatul procurorului prin care cerea Președinției avizul pentru inceperea urmării penale, spunand că acesta nu conține nimic incriminator la adresa sa. Ministrul liberal a precizat că singura acuzație care i se aduce, aceea de "aprobare tacită", este desprinsă dintr-o inregistrare a unei convorbiri telefonice dintre el și Morega in care liderul liberal gorjean ii spunea: "Cand fiul tău va tece prin Gorj, spune-i să treacă pe la mine". "Asta este tot ce au și mă acuză de aprobare tacită", a arătat Păcuraru, convins că in cazul său este vorba "de corupție cu faptă zero și prejudiciu zero". Totuși, ministrul a recunoscut că Morega (pe care l-a numit drept un "guraliv" la telefon) s-ar fi oferit, intr-o convorbire cu fiul său, să-l ajute in legătură cu un contract, dar acesta ar fi refuzat politicos oferta, anunțandu-l pe liderul filialei liberale că respectivul contract a fost caștigat deja la licitație.