In perioada romantic-revolutionara, cu incaierari de strada pentru inalte idealuri politice (ce ridicol!) dezertarea fantelui Petre Roman, calare pe calul alb al Partidului Democrat, n-a insemnat nimic important. Nu a reprezentat pentru formatiunea lui Ion Iliescu decat gestul unui aventurier. Pe atunci insa seful FDSN trona in varful a 70-80 de procente iar formatiunea sa politica reusea sa incoloneze intreaga miscare de stanga din Romania intr-o defilare victorioasa care fascina pe aproape toti privitorii. Abia plecarea lui Melescanu si formarea ApR-ului a insemnat o lovitura. Sub centura. Electoratul a perceput-o ca atare.

Ion Iliescu a strigat la dezertori in sala de sedinta a grupului din Palatul Parlamentului ca la ultimii oameni. Presa a relatat episodul si socul a trecut foarte repede, in nici o saptamana, fara prea mari urmari. Pentru PSD (sub diferitele lui denumiri) tot ceea ce s-a intamplat pana in anul 2004 inclusiv, a stat sub semnul unei caracteristici esentiale: capacitatea de a mobiliza electoratul de stanga.
Acum lucrurile stau altfel. In primul rand, de o buna bucata de vreme, s-a retras Octav Cozmanca. Desi mult blamat, ridiculizat uneori, etichetat in fel si chip, stiinta organizatorica a acestui personaj politic a creat partidului infrastructura necesara pentru a rezista pana in ziua de astazi. Pe “drumurile” asfaltate de el au circulat si limuzinele bosilor partidului si au venit si cetatenii, pe jos, la vot.

In 2008 reteaua aceasta mai este accesata doar de prima categorie. Anul acesta reprezinta pentru PSD o miza care trece mult dincolo de interesele limitate ale unei formatiuni politice. Partidul Social Democrat joaca soarta stangii romanesti pentru multa vreme de acum incolo. Daca nu va sti sa revina in prim-planul scenei politice cu un mesaj coerent atunci dezamagirea propriului electorat va fi atat de mare incat s-ar putea termina cu un divort. Pe dreapta esicherului oamenii au de unde alege. Exista o competitie si de aici rezulta justificari chiar si pentru greseli imense. PSD poarta insa singur povara intregului electorat de stanga.

Ecuatia nu este simpla. Partidul a lansat cu surle si trambite, intr-o regie spectaculoasa de lumini concentrate pe Mircea Geoana, tema reformei interne. Calculele savante si intrigile de budoar facute la poalele Feleacului au condus la varianta extrema, cea mai riscanta in consecinta. Asa ca PSD a scos arma cea mai puternica din dotare. Pe care insa noii tragatori de elita ai social-democratiei romanesti, prea tineri si neexperimentati, nu au stiut sa o foloseasca. Au ratat tinta de cateva ori in momente foarte importante. Acum incearca sa-si regleze tirul apeland la cei care si-au anihilat adversarii cu armament mult mai putin sofisticat, ba cu Kalasnicov, ba cu pusca de vanatoare.

Citeste si:

PSD intra in anul electoral 2008 insotit de ecourile unui esec imens: reforma interna. Nu in sensul in care ea nu poate fi facuta ci in sensul in care cei care au incercat sa o faca nu s-au priceput. Acum insa subiectul acesta este epuizat, gratie lui Mircea Geoana si grupului sau clujean. Dupa trei ani de incercari scremute, de zbateri haotice, de transpiratie inutila, nu mai poti repune pe tabla tema asta. Gata. S-a tras cu alice pe teava tunului, asta-i realitatea.

Esecul este evident. Si-l va asuma conducerea actuala a partidului in mod public si va miza pe “greseala recunoscuta” in fata propriului electorat sau va incerca sa ascunda rezultatul prin recuperarea fostilor “grei”? Ecuatia nu este simpla. De modul de rezolvare a ei, repet, depinde nu numai pozitionarea partidului, care oricum va intra in Parlament, dar va depinde in primul rand soarta miscarii de stanga din Romania: va renaste sau va rupe randurile si fiecare se va duce acasa, pe la treburile lui.

O varianta posibila de succes ar fi abordarea alegerilor in doua trepte. La locale sa fie scosi in prim-plan “greii” partidului, sprijiniti de noua garda, in timp ce la parlamentare sa se petreaca invers.

In fine, la 18 ani de la infiintare, formatiunea politica pe care acum o conduce Mircea Geoana trebuie sa dea proba maturitatii. Sa lase deoparte iluziile copilaresti si jocul de-a politica si sa-si asume responsabilitatea simbolului pe care il reprezinta.