Presedintele Traian Basescu va convoca partidele parlamentare la consultari, la sfarstiul saptamanii, pentru a discuta despre votul uninominal si propunerea de numire a lui Mihai Razvan Ungureanu in functia de sef al Serviciului de Informatii, informeaza NewsIn.

Surse prezidentiale au precizat ca, cel mai probabil, consultarile anuntate de presedinte inca de saptamana trecuta, vor avea loc, cel mai probabil, spre sfarsitul saptamanii, dupa intoarcera sa din vizita oficiala pe care o intreprinde luni si marti in Spania.

Pe agenda consultarilor ar figura situatia creata in urma invalidarii referendumului pentru votul uninominal, insa in conditiile in care, aproape 90% din cei care au venit la vot s-au exprimat in favoarea reformarii sistemului electoral. Presedintele anuntase ca, in cazul in care la plebiscit un numar mare de romani se pronunta pentru votul uninominal majoritar in doua tururi de scrutin, chiar daca referendumul nu este validat, va consulta partidele pentru a stabili ce este de facut.

De asemenea, Basescu ar urma sa consulte liderii de partide pe tema numirii lui Mihai Razvan Ungureanu ca director al SIE, dupa ce astazi, seful statului a trimis presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului scrisoarea prin care il propune pe fostul ministru de externe pentru postul respectiv. Desi legea de organizare a SIE nu specifica nimic in sensul validarii candidaturii de catre Parlament, Constitutia precizeaza ca seful SIE trebuie sa primeasca acceptul celor doua Camere, in sedinta comuna, fiind nevoie de votul majoritatii.

Pana acum, doar PRM a anuntat clar ca nu va participa la consultari, in vreme ce PNL si PSD precizasera ca vor analiza situatia si vor decide ulterior scrutinului de duminica, informeaza NewsIn.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.