Nu stim daca la evenimentul festiv s-a strecurat si vreun spion octogenar din sectorul 5. Care ar fi putut sa-si procure, prin trafic de influenta, presiuni psihologice sau pur si simplu prin bisnita ordinara, un talon de pensie fals. Imaginea lui Calin Popescu Tariceanu printre pensionari merita insa, marcata cum se cuvine. Pentru ca ea reda, in primul rand, tabloul ipocriziei fara margini si a lipsei de scrupule impinsa mult dincolo de limitele decentei, pe care, de cel putin trei ani, o practica cei aflati prin palatele puterii. Cele petrecute luni seara sunt o marca a atitudinii pe care o au cei ajunsi la carma tarii fata de cei care i-au trimis acolo. Condescendenta mimata. Grija sleita. Preocuparea nerabdatoare. Contactul direct care creeaza panica, impacienteaza.

La evenimentul improvizat de liberalii bucuresteni din sectorul lui Inimaroiu nu ar fi neaparat de semnalat diferenta exponentiala de statut social dintre invitati si amfitrioni.

In Romania anului 2007 ne-am obisnuit cu puntile fragile intinse peste prapastiile ametitoare care ne despart de anumite categorii de concetateni. Ceea ce este de natura sa-ti dea fiori pe sira spinarii este ipocrizia si lipsa de scrupule cu care fantele afacerilor cu masini frantuzesti se foloseste de imaginea, de “brandul” , de poza, unor oameni batrani. Pentru ca toata actiunea nu a avut decat un scop propagandistic. Tariceanu a alergat printre pensionari, de la inaugurarea soselei de centura a Pitestiului. Haida-de! Cum se poate, dupa cincizeci de ani de dictatura, sa recurgi cu seninatate, fara
sa-ti fie frica, fara suflet indoit, cu un cinism atat de rece, la astfel de metode?! Sa dai autografe pe cupoane de pensie!!! Dumnezeule mare!!! La premiera filmului “Cel mai iubit dintre pamanteni”, pe hol, o femeie in varsta, i-a intins lui Stefan Iordache, pentru autograf, o vedere cu o biserica. Stefan Iordache i-a raspuns, “doamna, nu va suparati, dar eu nu semnez peste asa ceva” si a scris pe un petic de hartie mototolit, gasit la repezeala, in poseta, de catre respectiva femeie. Dupa care, protagonista scenei de foaier, cu un extaz indescriptibil in priviri i-a spus protagonistului peliculei “lasa-ti-ma sa va ating” si i-a pus mana pe fata.

Citeste si:

La “Balul” pensionarilor din sectorul patru Tariceanu s-a intretinut elegant, dezinvolt, fara complexe, “cu constiinta datoriei implinite”, cu niste oameni necajiti, cu simpatii liberale, cu niste exilati ai societatii, care se agata de orice bruma de speranta, care te miri de unde li se nazare. Primul ministru al Romaniei s-a simtit destins, senin, confortabil, in postura de uzurpator al unei initiative legislative a PSD. Timp de cateva zeci de minute, zambete blande, atitudini filiale, incurajari. Planuri luminoase de viitor, impreuna. Acum trei ani si ceva Calin Constantin Anton Popescu Tariceanu te manca de viu daca ii greseai o zecimala la o cifra in milioane de euro. Zburai din firma in secunda doi cu familia ta de pensionari cu tot. La o intalnire de “business plan” cu capitalistul de succes Tariceanu nu puteai sa vii nici macar cu taxiul, daramite cu metroul. Iti trebuia o masina tare, o limuzina frantuzeasca de preferat. Fara sentimentalisme, fara “stiti ca eu de fapt, e tata batran si bolnav...” Scurt si la obiect! Cat ii iese lui Tariceanu?! Altfel puteai avea emotii si in fata sefei de cabinet care iti evalua costumul, pantofii, servieta si ceasul si ratai intrevederea.

O atitudine absolut corecta din punctul de vedere al unei afaceri de succes. O reactie liberala adecvata la principiul ca asupra sentimentelor, primeaza calculele. Din care, daca sunt facute corect, rezulta si bunastarea. Aflat in campanie electorala pentru PNL, lui Tariceanu se pare ca, luni seara, i s-a intunecat liberalismul. De la reflexul replicii date sinstratilor: “ce, vreti sa va construiesc un hotel?”, capitalistul de succes, liberalul corect, s-a inmuiat. Se ghemuieste in poalele pensionarilor. Gangureste pe langa taloanele de pensie ale bunicilor. Zambeste serafic la povesti cu Ilene Cosanzene si Feti Frumosi ai unei Romanii in care batranii isi vor petrece serile “la teatru si film” si in care tinerii vor astepta in fata salilor de spectacol pentru a-i conduce inapoi, in fata semineului.

De fapt toate aceste scene idilice ascund acelasi adevar rece si taios ca o lama de stilet care intr-o fractiune de secunda luceste si iti strapunge inima. Un calcul veros, lipsit de orice urma de sentiment, in care speranta este cantarita la miligram. Si se compara cu beneficiile pe care le pot aduce vanzarile dintr-un anumit sezon. S-au terminat sarbatorile? Gata cu promotiile! Gata cu Mos Craciunii deghizati! Inapoi la business.