In virtutea “performantelor sale rasunatoare”, actualul presedinte al PSD isi trambiteaza marile ambitii personale, prins intr-o fascinanta si obsesiva goana dupa demnitati si functii. Un interes personal dus la limita extrema, care nu a facut de-a lungul celor trei ani de opozitie de fatada, decat sa dauneze imaginii partidului si care a indepartat electoratul forte al formatiunii social-democrate. Sub conducerea actuala, PSD nu a reusit sa fructifice anii de opozitie, optand pentru pozitii conjuncturale, incorente si inconsecvente, lasand sa se creeze impresia ca a sarit cand in barca democratilor, cand a liberalilor, alegand calea usoara a compromisului in locul atitudinilor transante, bataioase si bine argumentate.

Ocupatia principala a liderului a fost reglarea unor conturi interne, acapararea puterii in interior si participarea la guvernare cu oricine se poate, pentru a oferi motivatii celor din teritoriu sa nu se revolte si sa-i legitimize in continuare pe actualii lideri, pe principiul cererii si ofertei. Unde se afla in aceasta ecuatie valorile, principiile si mai ales nevoile si asteptarile electoratului, e usor de presupus. Nicaieri. Caci, sub aparenta mult discutatei idei de reformare, in numele unor valori pe care sustin unii ca le apara, s-a ajuns la o politica jenanta a aratarii cu degetul, a ponegririi lipsite de orice bun simt si a jocurilor de culise, pentru satisfacerea simpla a unor ambitii de putere.


Sacrificiul pentru binele general, asumarea unor proiecte, a unor obligatii au devenit doar iluzii care nu mai sunt intretinute nici macar de dragul aparentei. Si PSD, sub actuala conducere, exact asa face. Nici nu se chinuie sa arate ca se lupta. Campania pentru euroalegeri este elocventa, daca mai era nevoie. Nu mai vorbim de lipsa de reactie fata de acapararea spectrului politic de catre Traian Basescu si fata de discursul antisistem al acestuia. O resemnare complice din partea PSD, care nu constientizeaza rolul pe care ar fi trebuit sa-l aiba, pe care sa si-l asume, pe termen lung. Partidul condus de Geoana s-a subminat singur, prin aceea ca a asistat pasiv la subminarea politicii, a institutiilor si a unor lideri competenti, si mai mult decat atat, prin vesnica cerseala de posturi guvernamentale. Din nou se vorbeste despre intrarea PSD la guvernare dupa 25 noiembrie. Din nou se aude ca se negociaza ba cu PNL, ba cu PD. Daca tinem cont de declaratiile lui Mircea Geoana privind postul de premier, care sa-i ofere rampa de lansare pentru o functie in organismele UE, scenariul s-ar potrivi ca o manusa cu visele de marire ale liderului social-democrat. Ce mai conteza soarta Stangii si a partidului cand sunt in joc ambitiile unora? Dupa mine, potopul... vorba aceea.

In acelasi timp, posturile guvernamentale dorite si oferite de Geoana urmaresc si “mituirea” celor din teritoriu, tinand cont de faptul ca au avut zile grele sub portocalii, spre a-si asigura pentru inca o vreme functia de lider. Dar toate calculele lui Mircea Geoana nu vor duce decat la supravietuirea acestui partid pe termen scurt si prabusirea sa pe termen mediu. Caci actiunile sale arata doar oportunism si lipsa unui proiect national, ca alternativa viabila pentru viitor. Iar electoratul PSD, si asa buimacit, va sanctiona fara drept de apel lipsa convingerilor ferme, a valorilor si ideologiei autentice. Si asta va fi aproape imposibil de recuperat...

In aceasta situatie, alarmanta, rezultatul euroalegerilor conteaza, din pacate, mult prea putin cat timp in joc se afla viitorul unui partid care ar trebui sa aiba un rol hotarator pe o scena politica dezechilibrata, cum este cea autohtona. Si o obligatie pe masura. Pentru Stanga, pentru social-democratie. Cert este ca dupa 25 noiembrie, PSD trebuie urgent sa faca o analiza la sange, menita sa identifice cauzele “bolii” care il macina. Si remediul poate fi gasit doar printr-o abordare deschisa a realitatilor din partid, o infruntare cu cartile pe masa, inclusiv cu eventualii asi din maneca. Poate un Consiliu sau chiar un Congres...?