Inceputul mandatului presedintelui Traian Basescu aduna si bile albe si bile negre. Politica externa este, de departe, domeniul in care seful statului a inregistrat cele mai notabile succese. Un maraton diplomatic, care include destinatii precum Moscova, Washinghton, Kiev, Chisinau, Londra, Berlin sau Roma, face ca pozitionarea Romaniei in geo-politica mondiala sa fie alta decit in urma cu putin timp. Criticii administratiei Basescu sint de parere ca vulnerabilitatea politicii externe a presedintelui consta in faptul ca aceasta este dezechilibrata, cu pondere prea mare pentru relatiile transatlantice si cu o atentie disproportionat de mica pentru cele euroatlantice.

Probleme cu sistemul

In al doilea rind, cota unica - o idee centrala a campaniei lui Basescu et comp. - parea ca va inchide gura criticilor sai, dupa ce, in primele luni ale acestui an, incasarile la buget erau spectaculos mai mari. Ea a fost, de altfel, masura economica adoptata de urgenta de guvernul Tariceanu, imediat dupa instalarea sa. Totusi, o serie de reglementari ulterioare adoptarii cotei unice au redus din impactul pozitiv al acesteia.

In al treilea rind, inasprirea disciplinei fiscale este un fapt al administratiei Basescu. Masura, ceruta in chip insistent din afara, dar si pentru a diminua fenomenul coruptiei, l-a plasat pe unul dintre ministrii cabinetului Tariceanu, Ionut Popescu, in mijlocul unui tir nesfirsit de critici si acuze. Un alt ministru, Monica Macovei, cea care duce probabil cea mai dura lupta pentru reforma in acest moment, este insistent contestata atit din interiorul sistemului juridic, cit si dinspre mediul politic. Eradicarea coruptiei este, de altfel, una dintre mizele majore asumate de Basescu si de oamenii sai. Pina acum, Basescu si guvernul Tariceanu pot contabiliza mai mult convulsii si tensiuni in zonele sensibile ale reformei decit rezultate iesite din comun. Desi a promis in campania electorala ca va lua de urgenta masuri radicale, Traian Basescu s-a vazut pus in situatia de a renunta pentru moment la ele, din cauza unei formidabile rezistente a sistemului. De altfel, din aceasta zona administratia Basescu a recoltat o alta serie de critici, unele dintre ele mergind pina la a spune ca masurile radicale promise de seful statului au fost retorica goala si doar atit.

Citeste si:

Anticipatele, o tema riscanta

Serviciile secrete sint o alta zona fierbinte a mandatului lui Basescu. Inertia care se pastreaza la virful acestora, cu precadere la SIE si la SRI, au facut, o data in plus, ca seful statului sa para, in ochii multora din ce in ce mai suspect.

In fine, pentru a-si pune in practica promisiunile din campanie, Basescu are nevoie de un guvern eficient. Criticii lui Basescu sint de parere ca declaratiile repetate ale sefului statului in favoarea anticipatelor ar stirbi din autoritatea actualului guvern si din cea a prim-ministrului; de aceea, conform acestora, Basescu ar fi lipsit de fair-play. Pe de alta parte, tocmai fragilitatea actualului guvern - care nu e sustinut in Parlament foarte ferm - indreptateste invocarea deasa a anticipatelor. In registru exotic, temperamentul sefului statului, ca si suvita sa rebela, au avut parte de o atentie foarte mare in primele 100 de zile de mandat. E previzil ca nici in viitorul imediat atentia acordata lor sa nu scada. •