Presedintele Asociatiei Pro Democratia, Cristian Parvulescu, si-a exprimat convingerea, sambata, la Botosani, ca mai mult de jumatate dintre parlamentari sunt impotriva noului sistem de vot, de teama ca nu vor mai putea obtine un nou mandat. ”Parlamentarii vor respinge sistemul, pentru ca se tem de consecinte. Multi dintre ei nu sunt pregatiti sa inceapa o alta viata decat cea de parlamentar, iar acest sistem ii scoate cu siguranta din Parlament”, a afirmat liderul Pro Democratia. El a apreciat, totodata, ca schimbarea modalitatii de desemnare a parlamentarilor ar fi o “revolutie electorala, care ar modifica si compozitia Parlamentului si partidele politice”. Cristian Parvulescu a participat sambata, la Botosani, la o dezbatere privind reformarea sistemului electoral prin vot uninominal, organizata impreuna cu Partidul Democrat, prilej cu care a subliniat necesitatea adoptarii in acest an a noului Cod electoral, astfel incat acesta sa poata fi aplicat la alegerile parlamentare de anul viitor. Presedintele Pro Democratia considera ca cea mai buna solutie pentru evitarea unui referendum pe aceasta tema este asumarea raspunderii guvernamentale.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.