Senatorul PSD Mircea Geoana a avertizat, ieri, ca exista riscul ca, in 13 aprilie, Bulgaria sa primeasca un vot masiv in Parlamentul European, comparativ cu Romania. "Riscul care mai exista nu e atat ca nu vom primi votul pe 13 aprilie, ci ca votul pentru Bulgaria va fi masiv fata de cel pentru Romania", a spus Geoana.

El a motivat avansul pe care il are Bulgaria prin faptul ca "a avut doua cicluri politice la rand in care s-a ocupat serios de reforma", respectiv opt ani, fata de Romania, care a avut doar cinci ani. Geoana a reluat si ideea consultarii populatiei cu privire la Tratatul de aderare. El a marturisit ca propunerea este inspirata din practica celorlalte state europene. "Mi se pare nefiresc ca toate tarile europene, cu o singura exceptie - Cipru - sa fi procedat la referendum pentru consultarea privind Tratatul de aderare, chiar daca si acele tari aveau prevederi constitutionale care le-ar fi permis sa mearga pe cale parlamentara. (...) Cred sincer in casatoria Romaniei cu Europa, numai ca, la fel ca in orice casnicie, trebuie sa se cunoasca bine contractul prenuptial", a apreciat Geoana.

El a subliniat ca vrea sa-i linisteasca pe cei care au un fel de "paranoia a suspiciunii" si cred ca un politician care lanseaza o idee are neaparat ganduri ascunse.

Tariceanu nu vrea referendum

"Prima tentatie ar fi fost sa-i dau domnului Geoana un raspuns acid. Cat a fost ministru de externe, nu l-am auzit vreodata ridicand aceasta problema si stau sa ma intreb de ce o ridica acum", a spus Tariceanu, referindu-se la propunerea fostului sef al diplomatiei romane. Premierul a aratat ca nu crede ca este necesar sa fie organizat un referendum pe tema integrarii europene, in conditiile in care, in prezent, exista si alte proceduri de consultare, iar procesul de aderare beneficiaza de sprijinul majoritatii populatiei.


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.