Sansele ca motiunea de cenzura sa fie inregistrata azi la Parlament sint minime.
S-au strins doar 71 de semnaturi. Din 43 de senatori PSD n-a semnat decit Mircea Geoana, iar din cei 103 deputati nu si-au pus semnaturile decit 70 de persoane. Situatia e putin penibila. Pentru inregistrarea motiunii la Parlament este nevoie de 118 semnaturi. A trecut aproape o luna de cind PSD tot bate toba pe ideea motiunii. Astazi trebuia sa fie inregistrat documentul la Parlament. Asta daca e sa luam in considerare promisiunile facute de liderul PSD la Comitetul Executiv National al PSD de la Bran, din 14 august. „Decizia conducerii PSD, care va fi supusa aprobarii forurilor statutare, este ca partidul nostru sa initieze si sa depuna o motiune de cenzura la adresa Guvernului, cel tirziu pina pe 10 septembrie 2007“, afirma atunci Mircea Geoana. Ulterior, pe 4 septembrie, acelasi Geoana intarea promisiunea.“Nu se amina depunerea motiunii. Pina pe 10 septembrie, termenul stabilit, va fi inregistrata“, afirma Geoana la sedinta grupurilor parlamentare ale PSD.

Slabe sanse ca PSD sa depuna astazi motiunea de cenzura. O spune in primul rind Cristian Diaconescu, purtatorul de cuvint al partidului: „Nu. Nu cred ca se depune miine (azi - n.r.). Vom discuta in BPN liniile directoare ale documentului“. Nici vicepresedintii PSD Ilie Sirbu si Rodica Nassar nu cred ca textul motiunii va fi inregistrat azi. „Nu cred ca se depune luni. Probabil, pe 12 septembrie. Se mai discuta o data chestiunea politica“, sustine Ilie Sirbu, fara a preciza la ce se refera cind spune „chestiune politica“.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.