Potrivit presei suedeze, firma ABB a obtinut contracte cu statul roman de sute de milioane de dolari, facilitate de Dan Ioan Popescu

Dupa o saptamana de la izbucnirea scandalului "Spaga suedeza", presa scandinava dezvaluie primul nume implicat in acest caz, in baza informatiilor stranse de la anchetatori, de la persoanele audiate si de la parlamentarii suedezi. Numele fostului ministru al industriei, Dan Ioan Popescu, a fost asociat cu acordarea unor contracte firmei ABB de catre statul roman, prin compania Transelectrica. Potrivit presei suedeze, contractele de sute de milioane de dolari au fost facute pe "comisioane grase", respectiv prin "clasica metoda romaneasca a spagii". Acuzatia este extrem de grava, in conditiile in care Peter Fallenius, fostul director al diviziunii romanesti a ABB, sustine ca a mituit inalti oficiali romani. Ba, mai mult, demnitarii suedezi, audiati, ieri, in Parlamentul de la Stockholm, sustin ca stiau de spagi si ca banii dati au fost rulati prin conturile unei firme off-shore, special infiintata in acest scop.

Discutiile purtate de Dan Ioan Popescu cu omologul sau suedez, pentru acele contracte, vin in totala contradictie cu declaratiile fostului ministru al finantelor, Mihai Tanasescu, potrivit caruia negocierile pentru stingerea datoriei statului roman catre Suedia nu au implicat nici o firma, ci s-au purtat la nivel oficial, intre guverne. Am incercat, ieri, toata ziua, sa-l contactam pe Dan Ioan Popescu, dar acesta nu a raspus la telefonul mobil, in ciuda mesajelor lasate in casuta vocala.

Presa suedeza: Contracte, prin Transelectrica, intre ABB si statul roman, obtinute prin spagi

Cotidianul regional suedez "Ludvika Nza Tidning" sustine ca Afacerea ABB a fost "nasita" de ministrul suedez de atunci al comertului si economiei, Leif Pagrotskz, si de omologul sau roman de la acea data, Dan Ioan Popescu. Ca urmare a intelegerii dintre cei doi, concernul ABB si subsidiarele sale au primit comenzi guvernamentale in valoare de peste 100 milioane dolari, scrie ziarul suedez citat.

Potrivit articolului respectiv, in urma cu trei ani, ministrii economiei din cele doua tari, Leif Pagrotskz si Dan Ioan Popescu, au semnat o intelegere care prevedea atribuirea unor comenzi guvernamentale importante catre concernul ABB si companiile subsidiare. Prima dintre consecintele intelegerii dintre cei doi ministri a fost deschiderea a doua piete noi pentru grupul ABB, in orasele suedeze Ludvika si Vasteras. "Despre aceasta stau marturie patru comenzi guvernamentale romanesti mari catre filialele ABB din Ludvika si Vasteras, bazate pe afaceri necurate care se intind pana in cancelariile guvernelor Romaniei si Suediei", scrie redactorul Bo Joffer, de la ziarul citat. Una dintre comenzile respective a fost lansata de Transelectrica. Celor de la ABB li s-a incredintat construirea unui depozit (hala de schelarie n.r.) la Slatina, contra sumei de 37 milioane de dolari. In anul 2001, Transelectrica a mai dat o comanda de 19 milioane de dolari grupului ABB, pentru construirea statiei de transformare a electricitatii Constanta Nord.

Tot Transelectrica a mai dat alte 40 de milioane de dolari grupului ABB, comandand o statie uriasa de transformare a electricitatii, cea de la Gutinas. In afara de comanda pentru statia de transformare de la Constanta, tot in anul 2001, Transelectrica a mai comandat la ABB contruirea altor sase statii de transformare mai mici, contra sumei de 19 milioane dolari. "Daca Fallenius va reusi sa dovedeasca Tribunalului Sodra Roslag ca proiectele de sute de milioane de dolari din Romania au fost bazate pe mita, atunci avem de-a face cu o afacere jenanta pentru un concern de prestigiul ABB", au precizat ziaristii de la "Ludvika Nza Tidning".

Ministrul suedez al economiei, audiat in Parlament

Thomas Ostros, ministrul suedez al economiei, a fost deja chemat sa se prezinte, saptamana viitoare, pentru a fi audiat de comisia de specialitate a parlamentului de la Stockholm. Ostros va trebui sa explice cum a fost posibil ca Fallenius sa fie mentinut chiar si azi, cand e judecat in stare de arest, pentru comiterea unor delicte grave, in functii de raspundere, in doua dintre marile companii de stat suedeze. De asemenea, ministrul Ostros mai trebuie sa dea socoteala si pentru felul in care ABB a obtinut de la statul roman, prin intermediul Transelectrica, mai multe comenzi in valoare de 115 milioane de dolari. Comenzi despre care, in presa suedeza, a fost deja avansata ipoteza ca ar fi fost obtinute prin metoda clasica, romaneasca, a spagii.


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.