In ciuda scepticismului ca nu va fi depusa motiunea, a speculatiilor aruncate de unii politicieni ca se urmareste doar santajarea PNL, a avertizarilor ca documentul nu va avea sustinere parlamentara, a refuzului anuntat de unele partide de a negocia cu social-democratii, a ideii ca documentul nu are sprijin nici macar din randul initiatorilor, a lipsei unei strategii clare post-motiune, PSD merge pana la capat. La momentul actual, nimeni nu se mai indoieste de acest lucru. Decizia este o lovitura de imagine reusita, chiar daca pare a fi rezultatul nemultumirilor acumulate in randul social-democratilor din teritoriu si a criticilor aduse conducerii centrale a partidului care l-au obligat pe Geoana sa ia o decizie radicala, in caz contrar existand posibilitatea debarcarii acestuia ca principal vinovat pentru situatia actuala a PSD, chiar daca documentul nu va trece in Pralament. Prin aceasta mutare, venita cu intarziere, social-democratii preiau rolul de principal partid de opozitie, arata ca nu au facut nicio intelegere cu PNL, eliminand astfel orice confuzii de pe scena politica si inchizand gura adversarilor care i-au prezentat drept politicieni ai compromisurilor si isi promoveaza mai bine proiectele. In acelasi timp, prin decizia PSD, partidele si seful statului sunt in situatia de a avea responsabilitatea pentru ce va urma.

Pentru ca motiunea sa treaca, sunt necesare 232 de voturi. PSD are 147 de parlamentari, PD si PNL au fiecare cate 77 , PRM-45, UDMR-33, PC-26, grupul minoritatilor totalizeaza 18 parlamentari, PLD-24, plus inca 16 independenti. Cu toate ca la investirea Cabinetului Tariceanu 2, PC si PRM anuntau ca nu-l vor sustine, acum aceste partide si-au schimbat, brusc, pozitia. PRM s-a exprimat ca nu va vota motiunea de cenzura, PC si-a nuantat declaratiile si asteapta sa vada continutul documentului pentru a decide, iar in caz ca acesta va trece, optiunea conservatorilor este pentru un Guvern de tehnocrati.

Explicatiile pentru atitudinea actuala a celor doua partide tin de un calcul pragmatic. In cazul in care se va ajunge la anticipate, conservatorii au sanse minime sa mai prinda un loc in Parlament, si nici peremistii nu stau tocmai bine la capitolul simaptiilor electoare. UDMR a anuntat ca poate negocia solicitarile PSD punctual, fara sa fie demis prin motiune de cenzura Guvernul, altminteri Uniunea vrea alegeri anticipate. Pe de alta parte, PD si PLD au atacat in permanenta guvernarea Tariceanu 2 si au sustinut debarcarea acestuia in discursurile publice. Acum se afla intr-o situatie cel putin paradoxala. Fie ca ar vota, fie ca s-ar abtine sau ar fi impotriva, democratii devin tinte sigure de atac. Motiunea PSD e pentru toate guvernarile de dupa 2004, deci si pentru cea din care PD a facut parte si in acest caz s-ar blama pe sine.

Daca ar vota impotriva, ar pierde sansa sa debarce Guvernul Tariceanu, de a ajunge din nou la putere, profitabil si din punct de vedere electoral pentru ca ar avea intresul sa organizeze urmatoarele alegeri si ar fi acuzat de duplicitate, mentinand o guvernare incompetenta pe care chiar el au reclamat-o public. Ca sa ajunga la guvernare, are nevoie de PSD, cum are si acesta nevoie de el. Daca ar opta pentru o astfel de solutie ar pierde la capitolul imagine, credibilitate, electorat pentru ca si-a construit discursul pe atacarea vehementa a pesedistilor. La nivel declarativ, democratii au anuntat ca nu se vor prezenta la negocierile post-motiune, respingand, din start, ca si liberalii, ideea unui parteneriat de guvernare cu social-democratii, desi au avansat diferite variante de premieri. Teoretic, pentru ca motiunea sa treaca, sunt suficiente voturile PSD, PD, PLD, partide care ar cumula 248 din cele 232 necesare demiterii Cabinetului Tariceanu. Asadar, cu circa 16 voturi mai mult decat ar fi necesar. Si, daca ii adaugam aici si pe parlamentarii independenti anti-PNL, putem ajunge la un plus de circa 20 de parlamentari. Practic, este greu de crezut ca va exista o asemenea mobilizare generala, desi misterele politicii sunt numeroase, atunci cand la orizont apare amenintator spectrul anticipatelor. Cu doar un an inainte de alegerile la termen, este foarte complicat pentru parlamentarii care nu au sperante la a mai fi alesi in sistem uninominal sa treaca atat de usor peste interesul propriu si sa se alature dorintei liderilor partidului. Tendinta lor este aceea de a conserva actuala situatie, care le asigura inca un an de mandat. Si, trebuie sa o recunoastem, majoritatea liderilor politici au recunoscut faptul ca vremea anticipatelor a trecut, in conditiile in care nici macar tehnic, acestea nu mai pot fi organizate.