Aflati in cautare de solutii salvatoare pentru alegerile din noiembrie, partidele apeleaza la artificii electorale. Liberalii trateaza cu Nadia Comaneci pentru plasarea acesteia pe primul loc al listelor de candidati, iar social-democratii se gandesc sa imprumute un lider socialist de la PES.
Liderii PNL se afla in negocieri cu Nadia Comaneci, incercand sa o convinga sa candideze pentru PNL la europarlamentare. Vicepresedintele PNL Norica Nicolai ne-a confirmat ieri discutiile dintre fosta campioana olimpica si premierul Tariceanu, spunand ca "este posibil" ca aceasta sa reprezinte partidul la alegerile din noiembrie. Fostul ministru Mihai Razvan Ungureanu, anuntat cu tam-tam a fi cap de lista pentru liberali, s-a retras de pe listele PNL inca de acum trei saptamani, liderii partidului sustinand ca acesta s-ar putea transfera la PLD.
Nadia Comaneci a fost curtata intens si de presedintele PC, Dan Voiculescu, tot pentru candidatura la europarlamentare. Potrivit unor surse din conducerea conservatorilor, Nadia Comaneci acceptase in urma cu doua luni sa candideze pe locul I pe listele partidului lui Voiculescu, dar ulterior s-a razgandit, probabil dupa ce a vazut ca sondajele de opinie nu i-au acordat nici o sansa de victorie, estimarile sociologilor fiind extrem de pesimiste in legatura cu sansele conservatorilor de a trece pragul electoral de 5%.
Despre autor:
Sursa: Romania Libera
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
UniCredit va oferi carduri adaptate pentru nevăzători
Sursa: futurebanking.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 26 aprilie 2024?
Sursa: kudika.ro
-
Ce măsuri au luat cele mai importante zone turistice din Italia pentru a...
Sursa: wall-street.ro