Intalnirea dintre PSD, PNL, PD, PC si UDMR a fost convocata de Asociatia Pro Democratia, dupa ce discutiile pe aceasta tema au fost blocate de pesedisti in urma cu o luna.

Presedintele APD, Cristian Parvulescu, a spus ca proiectul este blocat politic pentru ca "marea majoritate a parlamentarilor nu sunt pregatiti pentru o confruntare cu electoratul in colegiu uninominal. Or, in momentul in care aceasta lege ar fi adoptata, s-ar trece la o reforma radicala a campaniei electorale. Cred ca foarte multi si-ar dori ca alegerile viitoare sa ramana in forma actuala. si, sincer sa fiu, as considera ca este chiar un progres si daca alegerile din 2012 s-ar realiza dupa un sistem uninominal, nu neaparat cele din 2008". La reuniunea de aseara au participat presedintele Pro Democratia, Cristian Parvulescu, si deputatii Victor Ponta (PSD), Mihai Voicu (PNL), Valentin Iliescu (PD), Petru Calian (PC) si Marton Arpad (UDMR). De la negocieri a lipsit PRM, singurul partid care s-a opus sistemului uninominal.

Masuri

Citeste si:

Proiectul legislativ prevede ca alegerea senatorilor si deputatilor sa se faca in sistem uninominal mixt prin compensare, mandatele urmand sa fie redistribuite candidatilor care au obtinut locurile doi si trei in colegiile uninominale, in functie de ponderea partidelor la nivel national. Legea mai prevede ca, in cazul in care un partid obtine jumatate plus unu din colegiile uninominale, atunci redistribuirea se va face pe liste de partid, pe o asa-numita lista de rezerva.