Tendinta generala inregistrata la nivelul perceptiei populatiei vizavi de clasa politica este, fie de a o imparti in doua categorii antagonice, insa nu neaparat doctrinar-antagonice, ci pe principiul moralei - buni si rai, in functie de simpatii emotionale, fie de a o demoniza in totalitatea ei. Sunt ”o apa si-un pamant”, o ”adunatura” pusa pe imbogatire atunci cand are acces la ciolanul puterii, o clasa politica de oligarhi si demagogi care se injura pe la televizor, iar dupa aceea beau si fac afaceri impreuna, pe la carciumi de lux, sunt numai cateva dintre etichetarile aplicate cu generozitate de electorat pe ansamblul clasei politice. E drept ca, perceptia simplista a omului de rand (si cultivata, de altfel, cu multa perseverenta de anumiti actori politici interesati) nu este in totalitate nefondata. Carentele unei clase politice poate inca imature sau neadaptate la noile realitati, sau poate doar coplesite de rolul istoric pe care ar fi trebuit sa si-l asume, s-au contabilizat ireversibil in constiinta electoratului, deschizand un drum larg atitudinilor populiste si promisiunilor demagogice.

Si daca in primii ani din lungul sir al ”tranzitiei”, stanga si dreapta radicalizau atat de transant scena politica pana chiar si la declansarea, in randurile electoratului, a unor adevarate ”razboaie fraticide”, ulterior, diversele Guverne care au condus Romania, prin adoptarea de-a valma a unor masuri de dreapta si de stanga (asa cum le-au fost, in mare parte si impuse de forurile internationale) au reusit „performanta” de a uniformiza esichierul politic in ochii electoratului, pana la (aproape) diluarea doctrinelor. Iar, pe de alta parte, carentele clasei politice s-au perpetuat de la o legislatura la alta, de la o coloratura politica la alta. In lipsa de altceva mai bun, poporul roman, aflat din ce in ce mai mult in defensiva, a adoptat ca strategie proprie de ”amendare” electorala, schimbarea.

Stanga-dreapta - stanga si iar dreapta au fost votate, o data la patru ani, nu ca optiuni generate de convingeri politice, ci doar ca ”amendari drastice” la adresa coruptiei guvernarii anterioare, in detrimentul unei continuitati a politicilor executive, ce poate si probabil ar fi fost in beneficiul si bunastarea romanilor... Votul negativ a fost incurajat si prin strategii electorale abile, flamura luptei cu coruptia fiind fluturata cand de o tabara, cand de alta si ducand intr-un final, ca un bumerang, la o perceptie negativa uniformizata si la un absenteism electoral din ce in ce mai ridicat. Din perspectiva istorica, primeaza insa, efectul negativ al succesiunii guvernarilor de coloratura diferita asupra economiei Romaniei. In 1996, de exemplu, romanii nu au votat atat pentru programul dreptei, care de altfel, s-a dovedit ulterior dezastruos, deoarece a fost aplicat aleatoriu, cat doar in functie de interese proprii de moment, fara discernamant. Prin optiunea de la acea vreme, electorii au reclamat doar o nevoie stringenta de stabilitate financiara si economica, in conditiile in care, in perioada anterioara, 1992-1996, bancile „picau” de la o zi la alta, iar moneda nationala sarea precum o minge de yo-yo.

Citeste si:

Votul din 2000 a fost, si el, tot unul negativ, o admonestare directa data dreptei dezamagitoare. La fel s-a intamplat si la finele lui 2004, cand imaginea “caracatitei mafiote pesediste” a fost exploatata la maximum, din punct de vedere electoral, de adversarii politici ai stangii. E drept ca, in 2004, optiunea electoratului nu a mai fost tot atat de transanta pentru schimbare, stanga castigand practic alegerile parlamentare insa, pierzandu-le la masa negocierilor politice. O infrangere asumata doar pana la un punct si care a marcat negativ politica ulterioara de Opozitie a PSD, care a oscilat pe parcursul acesei legislaturi, intre inertie parlamentara si nostalgia guvernarii.

Revenind la Romania anului 2007, optiunile electorale prezentate de sondaje, desi par mai transante ca oricand, sunt in realitate mai neclare ca niciodata. Cifrele de popularitate indica PD (deci, un partid declarat de dreapta) ca fiind favoritul incontestabil al romanilor. Ca este sau nu vorba de o crestere artificiala, concluzia imediata ce s-ar impune in urma studierii cifrelor, ar fi ca populatia s-a decis si a optat - oferta dreaptei satisface nevoile romanilor! Oare? Ce sa insemne votul masiv preelectoral conferit PD? Nu inseamna, de fapt, un vot anti-Tariceanu, (deci, reprezentantul dreptei care guverneaza Romania)? In studiul cifrelor nu putem ignora confuzia la nivelul perceptiei electoratului intre principalul adversar al premierului, presedintele Basescu si partidul pe care l-a condus o buna bucata de vreme si pe care l-a promovat si dupa ce a ajuns la Cotroceni.

Din aceasta perspectiva, votul pro-PD reprezinta, de fapt, doar un vot pro Basescu si atat, fara a mai implica si convingeri doctrinare. Pe de alta parte, confuzia dreapta-stanga este mentinuta si de ambiguitatea doctrinara a democratilor, dar si a altor partide de buzunar, conduse de politicieni abili, care niciodata nu realizeaza nimic concret, dar care lasa impresia ca reprezinta interesele tuturor categoriilor sociale. O intrebare care s-ar putea impune ar fi cea referitoare la necesitatea doctrinelor, in actualul context, in care conflictele doctrinare sunt inlocuite de dispute personalizate. Mai mult ca sigur ca este nevoie, caci ofensiva populismului si a politicii facute in fata camerei de luat vederi, poate duce la pericolul unei reafundari in istorie a Romaniei! Iar diluarea doctrinelor de dragul negocierilor din spatele usilor inchise nu poate decat accentua acest pericol. Romanii au o nevoie, genetica probabil, de lideri carismatici, dar pentru a deveni european cu adevarat este nevoie de intelegerea mai ales, pragmatica a esentei politice, care nu inseamna antagonism dus la extrem, ci doar viziuni diferite asupra unor probleme reale. Un buletin de vot inseamna doar trimiterea in bancile Parlamentului a unui reprezentant al intereselor proprii si nicidecum un bilet de casapire a adversarului politic. Vremea optiunilor negative ar trebui sa se incheie si, dincolo de simpatii emotionale, fiecare roman ar trebui sa stie cine si cat ii reprezinta.