Secretarul general al PSD, Titus Corlatean, a declarat sambata, la Bistrita, ca organizatiile judetene care vor avea rezultate slabe la alegerile europarlamentare risca sa se alega cu sanctiuni din partea conducerii centrale, informeaza corespondentul Rompres.

“Cu siguranta vom stabili criterii de eficacitate si le vom evalua. Daca organizatiile le indeplinesc sau nu, e o responsabilitate comuna, atat a conducerii nationale, dar si a organizatiei judetene. Adesea, unii se grabesc sa arunce responsabilitatea pe umerii centrului, uitand de obligatiile lor la nivelul judetului si la nivelul organizatiilor municipale, locale, comunale. Este un moment in care vom face o analiza foarte serioasa, iar cei care nu vor indeplini aceste criterii vor trebui sa fie supusi unei discutii in interiorul partidului, in organizatiile respective”, a spus Corlatean.

Secretarul general al PSD a dat asigurari ca organizatiile vor fi evaluate in baza unor criterii obiective, care vor stabili eficacitatea acestora. ”Va asigur ca, dupa alegerile pentru Parlamentul European, vom avea criterii obiective de evaluare a organizatiilor judetene si municipale, pentru a vedea exact maniera in care se misca si daca sunt eficace sau nu”, a afirmat liderul social-democrat. Titus Corlatean a participat, sambata, la Conferinta de alegeri din cadrul organizatiei municipale PSD Bistrita, unde mai multi reprezentanti ai partidului, printre care si presedintele filialei judetene, Viorel Pupeza, i-au adus critici lui Marian Vanghelie, spunand ca “nu poti sa dai intr-un profesor universitar ca in catelul care iti trece pragul”. Corlatean a spus ca va transmite aceasta opinie conducerii centrale a partidului, insa organizatiile trebuie sa se concentreze mai mult pe alegerile europarlamentare, care vor fi adevaratul test de valoare al fiecarei filiale.

De asemenea, Titus Corlatean a afirmat, ieri, ca Guvernul a dat dovada de “impostura politica” in privinta modului in care a actionat pentru a promova legea de majorare a pensiilor. “PSD va trebui sa aiba o pozitie critica la adresa Guvernului, pentru ca acest Guvern dovedeste, in multe dintre situatii, si o competenta indoielnica, si slabiciune si, uneori, as spune o impostura politica. Si ma refer in mod explicit la situatia cresterii pensiilor”, a sustinut Titus Corlatean. Potrivit acestuia, “este un lucru care ar trebui recunoscut cu onestitate, faptul ca PSD s-a batut timp de sase luni in Parlament, promovand proiectul sau de lege”. “Am reusit sa il trecem prin Parlament cu votul unei majoritati extrem de importante, pentru ca mai apoi diversi actori politici, incepand cu presedintele, continuand cu Guvernul, sa traga profit electoral din aceasta chestiune. Nu e o chestiune onesta, pentru ca Guvernul pur si simplu trebuie sa execute, are obligatia sa execute ceea ce Parlamentul, la propunerea PSD, a adoptat”, a declarat secretarul general al PSD. Titus Corlatean a participat sambata, la Bistrita, la alegerea noului presedinte al organizatiei municipale a PSD, in persoana senatorului Ovidiu Cretu.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.