Domnule Bolcas, ati afirmat recent ca PSD face jocul presedintelui Traian Basescu in ceea ce priveste votul uninominal...

Mi-am pus o intrebare in legatura cu atitudinea PSD, o intrebare care vizeaza posibilitatea ca PSD sa actioneze in mod gresit, temandu-se atat de referendum cat si de problemele invatamantului, pe care le-a ridicat domnul Traian Basescu. PSD ori a actionat in mod inconstient si involuntar in favoarea ideilor presedintelui, ori urmeaza imediat, in mod voit, cu obedienta, indicatiile lui Traian Basescu atat in ceea ce priveste votul uninominal cat si pe cele in privinta crearii unui consens politic privind reforma invatamantului romanesc. PSD nu face decat sa adanceasca si sa popularizeze unele propuneri ale presedintelui Traian Basescu. Nu cred ca se poate sa dai curs santajului politic, lipsit de altfel de obiect cu referendumul pentru votul uninominal, pentru ca imediat sa initiezi un proiect de lege in acest sens. In orice formula, legea tot de Parlament va fi promulgata. Nu exista lege care sa fie initiata si adoptata printr-un referendum, dar faptul ca PSD a marsat imediat pe aceasta idee, ma pune pe ganduri. In acelasi timp, presedintele Traian Basescu trebuie sa-si insuseasca un raport foarte discutabil cu privire la situatia invatamantului romanesc, ca a doua zi, PSD sa propuna o consultare intre reprezentantii partidelor politice cu privire la aceasta tema. In consecinta, ma intreb daca e vorba despre o intentie sau un calcul gresit in actiunile politice. Un eventual referendum pe aceasta tema ar putea, cel mult, sa creeze falsa imagine a discreditarii celor care nu au adoptat pana acum legea votului uninominal. Ori obiectiunile fata de votul uninominal, care nici nu exista ca notiune, ci ca una din formele de alegere individuala a candidatilor, sunt mai mult decat indreptatite. PRM vede in acest moment propunerea lui Traian Basescu ca o diversiune, care trebuie sa duca la disolutia partidelor politice prin avantajarea unor candidati in locul altora, o diversiune care sa duca, cum s-a intamplat in Rusia, la cumpararea mandatelor de deputat. Berezovski a cumparat peste 100 de mandate in duma de stat, situatie care a dus la schimbarea sistemului electoral din Rusia. Se incearca, in acelasi timp, limitarea accesului tinerilor si a oamenilor fara posibilitati materiale deosebite in legislativ. Ori, in actualul climat socio-politic din Romania, in care pluripartidismul ramane una din cuceririle fundamentale ale sistemului democratic, o atare atitudine este nepotrivita.

Presedintele PLD, Theodor Stolojan, afirma ca exista strategii privind o alianta PSD-PNL. Credeti ca este posibila o alianta de guvernare intre cele doua partide in 2008?

Nu am auzit de asemenea strategii, mi se pare ca se depaseste limita pragmatismului, prin surclasarea doctrinelor partidelor. Sigur, PSD sprijina PNL si UDMR la guvernare si acest guvern romano-maghiar, prin votul pozitiv pe care l-a dat la investitura lui.

Credeti ca exista sursele de finantare necesare pentru majorarea pensiilor, in contextul in care ministrii Pacuraru si Vosganian i-au trimis presedintelui o scrisoare in acest sens?

Din punct de vedere constitutional, sursele de finantare trebuie sa fie puse in discutie in momentul adoptarii legii. Acest lucru s-a facut in comisiile de specialitate a Camerei Deputatilor. Sursele de finantare exista si noi am votat cunoscand aceste surse de finantare. Una dintre ele este cresterea economica si PRM a zis ca aceasta nu exista. Nu exista crestere reala daca ea nu se reflecta in veniturile populatiei. Acum Parlamentul a creat posibilitatea pentru ca aceasta crestere economica sa se reflecte in veniturile populatiei. Daca adaugam, la aceasta, posibilitatea confiscarii averilor obtinute in mod ilicit, sursele de finantare au o paleta foarte larga. Este evident ca atitudinea domnului presedinte Traian Basescu a fost pur politicianista. Contrariat de faptul ca altcineva a avut aceasta initiativa, la care nu s-a gandit, el a manifestat un dispret profund pentru soarta populatiei, pentru ca a pus mai presus un joc de imagine. Oricum, daca nu va promulga legea, o sesiune extraordinara a Parlamentului o sa-i dea lectia binemeritata. Cei 322 exista si-si fac treaba asa cum trebuie. Imi este greu sa fac previziuni fata de atitudinile unui personaj politic absolut imprevizibil, dispus sa sacrifice tot pentru propria sa pozitie.

Pe partea dreapta a esichierului politic e mare aglomeratie. PD si PNL se regrupeaza in jurul a doi poli: PNL-PNTCD-AP si PD-PLD. Care sunt fortele veritabile de dreapta si cum se pozitioneaza PRM fata de aceste evolutii politice?

PRM s-a declarat dintotdeauna un partid crestin, pacifist, nationalist si se situeaza la centru-stanga, in niciun caz in partea dreapta. In ceea ce priveste framantarile existente pe aceasta aripa a esichierului politic, mi se par normale in conditiile in care Alianta s-a destramat si regruparile de forte trebuie facute in conditiile in care exista la ora actuala un partid liberal, care are o orientare fundamental liberala de dreapta si un partid democrat, care nu are absolut nicio orientare si nicio doctrina politica.

Cum vedeti faptul ca in unele sondaje, PRM este cotat cu mai putin de 5% din optiunile de vot, netrecand astfel pragul electoral?

Inainte de a fi o imbecilitate, este o diversiune, menita sa descurajeze electoratul nostru pe de-o parte iar pe de alta parte, pregateste o imensa frauda electorala in alegerile viitoare, justificandu-se prin aceste sondaje, reducerea scorului nostru la alegeri. Evident ca, fiind in interiorul partidului si tinand cont de faptul ca trebuie sa am o viziune obiectiva asupra posibilitatilor si capacitatilor acestui partid, va pot spune ca Partidul Romania Mare are mai mult decat nucleul sau dur, care a fost si ramane constant, de 15%.

Care sunt obiectivele si atuurile PRM la europarlamentare? A fost definitivata lista?

Exista o serie intreaga de candidati selectionati, din toate judetele tarii. Este o lista formata din oameni cu titluri academice si universitare, specialisti de marca in diferite domenii de activitate, o lista care cuprinde, echilibrat, si tineri si femei. Acest portofoliu de candidaturi va trebui sa fie selectionat de Biroul Permanent al partidului. Atuul nostru este modul in care concepem aceasta campanie, ca o proiectie a relizarii intereselor nationale ale Romaniei in cadrul UE. Vom aduce in discutie obiectivul nostru de a fi o tara demna in concernul european.

Cum vedeti evolutia PRM pana in 2008? Considerati ca euroalegerile sunt un test important pentru alegerile generale de anul viitor?

Si da, si nu. Nu, pentru ca electoratul nu este pregatit sa primeasca si sa acorde interesul specific unor alegeri pentru PE. In acelasi timp, este un test a capacitatii de organizare si mobilizare a partidului. Oricum noi tratam in mod unitar aceasta suita de alegeri care vor marca sfarsitul de an 2007 si anul 2008.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.