Deputatul Cozmin Gusa a declarat, miercuri seara, intr-o emisiune televizata, ca fostul si actualul presedinte al Romaniei au colaborat in campania electorala de anul trecut in defavoarea lui Adrian Nastase. In acest sens, el a aratat ca "scandalul cu casa pe care a luat-o prin diverse subterfugii, mai mult sau mai putin legale, poate fi doar un exemplu, din multe altele pe care le-ar putea da Ion Iliescu".

"Cei de la PSD au confirmat ca stiau de acest scandal cu apartamentul lui Basescu si nu l-au folosit in campania electorala", a marturisit Gusa, insinuand ca Iliescu l-a ajutat pe Nastase sa piarda si pe Basescu sa castige. "El s-a pregatit ca sa fie confortabil cu oricine va castiga alegerile: partenerul de partid, Adrian Nastase, Theodor Stolojan, cu care avea o relatie foarte buna, sau Traian Basescu. Omul si-a cautat astfel asigurari, pentru ca el are o problema in momentul in care trebuie sa-si justifice activitatea din ’89 pana in prezent, anumite lucruri pe care le-a facut si chiar le-a generat. El nu vrea sa fie pus intr-o pozitie in care sa fie tras la raspundere", a asigurat deputatul.

Motivul plecarii din PD

In privinta relatiei cu Traian Basescu, Gusa a aratat ca a fost vorba despre "un parteneriat", prin care cei doi au luptat pentru "stoparea perpetuarii PSD la putere". Si, au reusit. El a marturisit, in legatura cu inlaturarea sa din PD ca "dorinta lui Traian Basescu" in acest sens "a fost foarte mare". El a precizat ca la finele anului 2004 i-a cerut lui Basescu sa nu colaboreze cu Ion Iliescu si structura reprezentata de acesta. "Apoi, cand ne-am intors in Bucuresti, a venit cu acele pozitii publice favorabile acestuia (...) lucruri extrem de semnificative pentru toata structura clientelara pe care Iliescu o tine in spate". "A fost un semnal ca Basescu nu-i va ataca. I-am comunicat ca face o mare greseala si de aici a inceput totul", a spus Gusa.