Oficial, democratii invoca dreptul la imagine al celor care nu vor fi nominalizati

Numele viitorului vicepremier ramane invaluit in mister, desi maine Adriean Videanu isi va da demisia din Executiv. Oficial, presedintele interimar al PD sustine ca nu face publica lista cu aspirantii la postul de ministru secretar de stat pe motiv ca ar afecta imaginea celor care nu vor fi nominalizati.

Neoficial, conducerea PD este in asteptarea deciziei presedintelui Traian Basescu. Asa cum a promis in campania electorala, Basescu este in continuare un sef de stat implicat, conducand din umbra atat partidul, cat si, intr-o oarecare masura, Guvernul.
Desi s-au vehiculat mai multe nume, printre care Radu Berceanu, Vasile Blaga si Gheorghe Pogea, unii dintre democrati se asteapta la o surpriza din partea fostului lor lider. N-ar fi prima data, nominalizarea Ancai Boagiu candidat la Primaria sectorului 2 lasandu-i, la vremea respectiva, pe multi cu gurile cascate.
In ultimul timp a aparut zvonul desemnarii lui Stolojan ca vicepremier, date fiind relatiile stranse dintre cei doi fosti copresedinti ai Aliantei PNL-PD.
Totusi, este putin probabil ca Basescu sa ii vaduveasca pe democrati de un post de vicepremier, in favoarea liberalilor, indiferent de cat de multumit a fost de colaborarea din ultimii doi ani cu Theodor Stolojan.

Unul dintre principalii favoriti pentru ocuparea postului lui Videanu este fostul ministru al Industriilor, Radu Berceanu.
De altfel acesta deja si-a anuntat, intr-un mod mai putin obisnuit, intentia de a ocupa locul lasat vacant de Videanu, sustinand ca in partid exista discutii informale pe aceasta tema. Ramane de vazut cum va percepe opinia publica o asemenea numire, cu atat mai mult cu cat, Berceanu, considerat responsabil moral, de unele sindicate, pentru ultima mineriada de la Stoenesti, va trebui sa disponibilizeze peste 6.000 de mineri.

Un alt nume vehiculat este cel al artizanului bugetului prezentat in campania electorala de Alianta D.A. PNL-PD, Gheorghe Pogea. Acesta este sustinut, pentru profesionalismul sau de mai multi membri ai Aliantei. Totusi, Videanu a privit cu scepticism aceasta idee, afirmand ca Pogea este foarte bine platit la actualul sau loc de munca. Pogea este perceput ca "omul lui Videanu", cel care conduce in parte afacerile acestuia, din postura de manager general la Marmosim Simeria. De altfel, el nu a candidat pentru Parlament si nici nu a fost inclus nici in Cabinet tocmai pentru a se ocupa de afaceri in continuare.

Contactat de Curierul national, Gheorghe Pogea a afirmat ca, in cazul in care i se va oferi postul de vicepremier, va refuza din ratiuni morale. "In campania electorala am privit proiectul de buget ca pe o provocare, nu am asteptat o rasplata. Va fi vreme si pentru asta. Sunt profesionist si, deocamdata, am o datorie pentru compania in care lucrez", a afirmat Pogea.
Posibilitatea "avansarii" lui Vasile Blaga de la Administratie si Interne la demnitatea de vicepremier este improbabila, date fiind calitatile acestuia.
In cazul in care Blaga ar prelua functia de secretar de stat, PD ar trebui sa renunte la coordonarea ministerelor economice, ceea ce nu ar fi in avantajul fostului partid al presedintelui Basescu.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.