Premierul Tariceanu, prezent la conferinta "Amintirea trecutului, modelarea viitorului"

Prezenta celor 41 de lideri mondiali la inaugurarea noului Muzeu al Holocaustului "Yad Vashem" din capitala Israelului a transformat Ierusalimul parca intr-o cetate asediata. Sa nu para sintagma exagerata, sutele de ziaristi si echipele de televiziune sosite pentru a imortaliza evenimentul, practic nu au acces la cele ce se intampla in perimetrul celor 4800 de metri patrati ai Muzeului Memorial.

Soldati, graniceri, politisti si numeroase forte ale celor trei servicii speciale de spionaj si securitate nu permit accesul liber la evenimente si cu atat mai putin contactele cu sefii de state si prim-ministri invitati la Ierusalim. Doar cativa oameni ai televiziunii nationale si comentatori ai mass-media din strainatate, alesi pe spranceana, poseda un passpartout, si el limitat. Nu s-a stiut, de pilda, foarte exact ora intalnirilor unor sefi de delegatii cu Mose Katzav, presedintele Israelului si premierul Ariel Sharon. Delegatia romana a plecat la Ierusalim cu doua avioane diferite, mai intai un grup in frunte cu Mona Musca, ministrul Culturii si Cultelor.

In grupul care o insotea se afla si Irina Cajal-Marin, consilier la Ministerul de Externe al Romaniei. O aeronava speciala a zburat, doua zile mai tarziu, pe 15 martie, cu prim-ministrul Calin Popescu-Tariceanu, Bogdan Olteanu, ministrul pentru relatia cu Parlamentul si numeroase alte personalitati. Imediat dupa sosirea pe Aeroportul International " David Ben Gurion", delegatia romana, in frunte cu premierul Tariceanu, a participat la taierea panglicii de catre presedintele Israelului si la fixarea mezzuzei la intrarea in Muzeu. Cateva ore mai tarziu, conducatorii romani au participat la ceremonia oficiala de inaugurare a Memorialului Yad Vashem si au vizitat cateva din salile cu exponate, dupa care au fost oaspetii dineului oferit de presedintele Statului Israel.

Astazi, 16 martie, premierul Calin Popescu-Tariceanu va participa la ceremonia religioasa in memoria victimelor Holocaustului si va sustine o alocutiune la Conferinta Internationala cu tema "Amintirea trecutului, modelarea viitorului". Sunt programate si cateva intrevederi de varf ale premierului roman cu presedintele Israelului, cu premierul Ariel Sharon, cu vicepremierul Shimon Peres, ministrul de Externe Sylvan Shalom si cu Jean Pierre Raffarin, prim-ministrul Frantei. La Ierusalim exista convingerea ca participarea Romaniei la manifestarile prilejuite de inaugurarea Muzeului Yad Vashem reconfirma angajamentul executivului romanesc de a nu permite acte de antisemitism in Romania si de a promova actiuni care sa puna intr-o lumina istorica corecta tragedia Holocaustului.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.