Desi au fost citati pentru termenul de ieri al procesului in care Miron Cozma solicita despagubiri de cinci milioane de euro de la statul roman pentru "reincarcerare ilegala", Ion Iliescu si Adrian Nastase au lipsit de la Curtea de Apel.
Si-au trimis in schimb aparatorul, Antonie Iorgovan, care a declarat in fata judecatorilor ca actele emise de presedintele statului nu pot fi contestate in instanta. Drept urmare, nici procesul nu ar avea o baza legala.
La rindul sau, consilierul prezidential Renate Webber a contestat chemarea in instanta a acestei institutii, considerind ca responsabilitatea ar apartine exclusiv celor care au semnat ordinul de gratiere si, ulterior, revocarea acestuia.

Cu alte cuvinte, cei care ar trebui sa se afle in fata judecatorilor sint fostul presedinte Ion Iliescu, respectiv fostul premier Adrian Nastase.
Singurul sustinator al pretentiilor lui Cozma a fost, firesc, avocatul sau, Adrian Roset. Acesta a afirmat ca fostul lider al minerilor este victima unei erori administrative. Adus de politisti la sediul Curtii de Apel in jurul orei 8.00, Miron Cozma a asteptat pina la ora 10.00 sa intre in sala de judecata din cauza ca avocatul Iorgovan a intirziat. Fostul lider al minerilor a solicitat sa fie mutat la Penitenciarul Rahova, pe motiv ca starea de sanatate nu-i permite sa se deplaseze de mai multe ori pe saptamina de la Craiova la Bucuresti

Avocatul

Pe lista persoanelor aparate de Antonie Iorgovan figureaza numerosi infractori acuzati de comiterea unor fapte deosebit de grave. Astfel, sirianul Ammnar Nanaa (Terom Iasi) a fost acuzat de spalare de bani, inselaciune, fals si abuz in serviciu, fiind suspectat de relatii cu gruparea terorista al-Qaeda. Urmeaza fostul director al Ministerului Agriculturii, Gheorghe Domocos, acuzat ca ar fi primit drept mita suma de 180.000 de dolari. Lista continua cu Ion Lois si Ion Casapu, locotenentii lui Miron Cozma, judecati in dosarul mineriadei de la Stoenesti. Nu lipsesc nici Claudiu Ciuciureanu, presedintele Asociatiei Investitorilor din zonele defavorizate, magistratii Valentino Acatrinei si Cristian Bojinca (acuzati de coruptie), afaceristul Severin Tcaciuc sau Adrian Tarau, fiul fostului prefect de Bihor, acuzat de contrabanda cu combustibil.


Despre autor:

Evenimentul Zilei

Sursa: Evenimentul Zilei


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.