Boc a declarat, insa, dupa iesirea de la consultari, ca democratii nu vor accepta ca actualul premier sa mai faca parte dintr-un guvern pe formula PD-PNL-PLD. 'Calin Popescu Tariceanu si-a pierdut credibilitatea si legitimitatea in urma sustinerii la Referendum a propunerii de demitere din functie a lui Traian Basescu, iar electoratul a infirmat acest demers. El, ca partener teoretic al presedintelui Romaniei, in calitate de premier, a sustinut demiterea presedintelui si nu mai are legitimitatea sa mai conduca un guvern al Romaniei. Tariceanu a distrus acel proiect politic al Aliantei D.A, prin eliminarea PD de la guvernare fara niciun motiv, in conditiile in care ministrii democrati au avut cea mai importanta contributie la procesul de integrare a Romaniei in UE. PD sustine o formula de guvernare PD-PLD-PNL cu conditia ca Tariceanu sa nu mai fie premier sau membru al Guvernului, iar PSD sa fie exclus de la o combinatie de guvernare', a afirmat Emil Boc.

Citeste si:

Cat priveste PSD, Boc a spus ca PD prefera sa ramana in opozitie decat sa guverneze alaturi de PSD. 'Nu dorim, asa cum au facut liberalii, sa tradam votul romanilor din alegerile din 2004. Luni vom avea o prima clarificare a scenei politice romanesti. Daca PSD nu voteaza motiunea de cenzura a PD si daca nu initiaza propria lor motiune de cenzura, inseamna ca logodna politica dintre PSD si PNL se transforma in casatorie politica si vom sti ca PNL si PSD au o colaborare deschisa, o guvernare care trebuie sa o recunoasca in fata romanilor', a spus Boc, adaugand ca PD nu va vota niciodata un guvern al PSD. Pe de alta parte, Boc si-a exprimat nemultumirea cu privire la faptul ca premierul Tariceanu refuza sa vada ca in Parlament opozitia este de patru ori mai puternica decat partidele care sustin guvernul. 'Daca PNL se reduce la Calin Popescu Tariceanu, vom astepta alegerile viitoare si vom vedea care va fi situatia PNL', a spus Boc. Presedintele PD a afirmat ca democratii se pronunta in continuare pentru organizarea de alegeri anticipate, dar a mentionat ca, in eventualitatea intrarii PD la guvernare intr-o anume combinatie politica, democratii au resursele umane necesare pentru a ocupa orice fotoliu ministerial, inclusiv functia de prim-ministru.