Prin joaca de-a gratierea lui Miron Cozma in decembrie 2004, Ion Iliescu a reusit sa "aduca" institutia prezidentiala in fata instantelor de judecata. In acest moment, pe rolul Curtii de Apel Bucuresti se afla trei dosare privind gratierea fostului lider al minerilor. Intr-unul din acestea, Cozma le cere lui Ion Iliescu si Adrian Nastase daune de cinci milioane de euro. Cei doi lideri ai fostei puteri resping implicarea lor in acest dosar pe motiv ca, de fapt, in judecata au fost date institutiile pe care ei le-au reprezentat. Acum, judecatorii trebuie sa stabileasca pe cine a dat de fapt in judecata Miron Cozma.
Magistratii Curtii de Apel au hotarit ieri acordarea unui nou termen - 22 aprilie 2005 - in dosarul privind cererea de anulare a decretului de revocare a gratierii, cerere inaintata de presedintie.
Adrian Roseti, avocatul lui Miron Cozma, ne-a declarat ca, in acest moment, pe rolul Curtii de Apel se afla trei dosare legate de decretul de gratiere emis de fostul presedinte Ion Iliescu.

Prin acestea, Presedintia cere anularea decretului de gratiere, din 15 decembrie 2004, anularea decretului de revocare, emis doua zile mai tirziu, dar si suspendarea efectelor decretului de gratiere. "In dosarul in care se cere anularea decretului de revocare, Miron Cozma se situeaza de aceeasi parte a baricadei cu administratia prezidentiala. El oricum nu are nimic de reprosat presedintiei. De asemenea, clientul meu a inaintat o cerere de daune de cinci milioane de euro, pe numele semnatarilor decretului de revocare (n.r.- fostul presedinte Ion Iliescu si fostul prim-ministru Adrian Nastase), ei fiind chemati in garantie. Suma nu reprezinta dorinta de imbogatire a clientului meu pe spatele celor doi. Este un semnal de alarma pe care Miron Cozma vrea sa-l traga legat de aceasta situatie. Oricum, potrivit declaratiilor de avere, nu cred ca cei doi isi permit sa plateasca o asemenea suma", a continuat avocatul.
Potrivit lui Roseti, starea de sanatate a lui Cozma se degradeaza treptat.

"Are afectiuni cardiace, iar deplasarea, cu ocazia fiecarui termen, de la Craiova la Bucuresti ii face rau. De doua luni de zile nu se mai poate sta de vorba coerent cu el", a precizat avocatul. Cit despre mediatizarea acestui caz, Adrian Roseti considera ca numele fostului lider al minerilor este folosit pe post de sperietoare. "Ginditi-va numai ca este un om de 55 de ani, care a stat ani de zile in puscarie. Nici nu se mai pune problema implicarii lui in miscarea sindicala", a conchis avocatul.
Ultima carte a PSD in lupta pentru putere. Miercuri, 15 decembrie 2004, in ultimele sale zile ca presedinte al Romaniei in exercitiu, Iliescu a semnat decretul de gratiere a "Luceafarului huilei". Prin acelasi decret, alaturi de Miron Cozma au mai fost gratiati alti 45 de condamnati, multi dintre ei personaje controversate.

Joi, 16 decembrie, cu numai o ora si jumatate inainte ca decretul de gratiere sa fie publicat in Monitorul Oficial si Cozma sa fie eliberat, Iliescu a gasit si o scuza pentru gestul sau. "Ma apropii de finalul de mandat si am reflectat asupra acestei chestiuni si am considerat utila aceasta decizie. Este o decizie de vointa politica, de clementa. Gratierea nu elimina cazierul, nu-l disculpa. In cazul in care recidiveaza isi va executa toata condamnarea", declara la acea data Iliescu. Intrebat daca isi aminteste cit de greu a fost capturat si arestat Miron Cozma dupa mineriada de la Stoenesti, Ion Iliescu a adaugat: "Si mineriadele au avut si ele motivatiile lor".

La rindul lui, Adrian Nastase - care, potrivit Constitutiei, trebuia sa contrasemneze decretele prezidentiale - a sustinut ca "nu are informatii" despre gratierea lui Miron Cozma. "Am auzit, dar nu am informatii despre asa ceva si nu pot sa comentez", declara Nastase. Dupa numai citeva ore, pus in fata dovezii incontestabile a faptului ca si-a pus semnatura pe decret, Nastase a revenit asupra declaratiei sale initiale. Prin vocea purtatorului sau de cuvint, el anunta de la Bruxelles, ca nu este de acord cu gratierea lui Cozma si ca a contrasemnat publicarea acestui document in Monitorul Oficial si nicidecum decizia in sine, care este atributul strict al presedintelui Romaniei.
Pus la zid atit de partidele politice si de societatea civila, cit si de SUA, prin ambasadorul sau de la Bucuresti, Ion Iliescu revine asupra deciziei sale si revoca decretul de gratiere, vineri, 17 decembrie, in jurul orei 13.00. Si asta in conditiile in care Cozma fusese deja eliberat din inchisoare, joi dupa-amiaza.

Liderii PSD resping implicarea lor in dosarul Cozma

Pe data de 9 martie, la Curtea de Apel Bucuresti, a avut loc un nou termen in care fostul lider al minerilor solicita statului roman daune in valoare de cinci milioane de euro, pe motiv ca a fost incarcerat ilegal, dupa ce fusese gratiat de fostul presedinte Ion Iliescu. Desi au fost citati in instanta, Iliescu si Nastase au lipsit de la intilnirea cu magistratii pentru ca si-au angajat avocati care sa-i reprezinte. "Ce rost are sa merg eu? Am angajat firma de avocati a domnului senator Antonie Iorgovan sa ma reprezinte. Asta e procedura. O sa ma sfatuiesc cu avocatii, sa vedem ce facem mai departe. Daca o sa simt nevoia sa ma prezint la acest proces o sa o fac. Deocamdata, nu este cazul", ne-a declarat ieri Ion Iliescu. La rindul sau, presedintele PSD, Adrian Nastase, sustine ca nu a fost informat de avocatul sau cum ca ar fi nevoie de prezenta sa la acest proces. "Am fost citat in acest proces si mi-am angajat un avocat. Eu cred ca este suficient pentru acest moment. Nu stiu care ar fi ratiunea pentru a ma prezenta personal. In aceasta faza cred ca trebuie clarificate elementele de baza", ne-a declarat Adrian Nastase.


Despre autor:

Evenimentul Zilei

Sursa: Evenimentul Zilei


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.