Presedintele Partidului Democrat (PD), Emil Boc, va propune Biroului Permanent National (BPN) al formatiunii politice, inceperea demersurilor pentru initierea unei motiuni de cenzura. Intr-o declaratie de presa, presedintele PD sustine ca o motiune de cenzura "va clarifica definitiv majoritatea parlamentara pe care se bazeaza actualul guvern, dar si asumarea esecului referendumului pentru demiterea sefului statului".

"Presedintele si primul-ministru sunt, in Romania, institutiile de conducere si reprezentare. In conditiile in care presedintele a obtinut la referendum 75% din voturi impotriva demiterii, iar primul-ministru a sustinut demersul de demitere a presedintelui, perdantul trebuie sa plece. Altfel, devine greu de imaginat colaborarea institutionala dintre cei doi", sustine liderul democrat. In opinia sa, o motiune de cenzura la adresa Guvernului ar determina un decont politic al referendumului, inclusiv din partea sustinatorilor actualului Executiv.

'PNL si PSD trebuie sa-si asume impreuna esecul. Nu este firesc ca, in ciuda lipsei de suport din partea corpului electoral, PNL si PSD sa pretinda a face jocuri politice pentru guvernarea Romaniei', mai afirma Emil Boc. Presedintele PD declara, luni, la finalul sedintei saptamanale a BPN, ca democratii nu au posibilitatea de a initia o motiune de cenzura.

Potrivit articolului 113 din Constitutia Romaniei, Camera Deputatilor si Senatul, in sedinta comuna, pot retrage increderea acordata Guvernului prin adoptarea unei motiuni de cenzura, cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor. Motiunea de cenzura poate fi initiata de cel putin o patrime din numarul total al deputatilor si senatorilor si se comunica Guvernului la data depunerii.

La randul sau, vicepresedintele PD, Ioan Oltean, a declarat sambata la Suceava ca "este exclusa orice alianta preelectorala" a democratilor si ca PD nu se asociaza cu nicio formatiune politica, pentru o noua formula guvernamentala. Oltean a precizat ca PD nu va sustine niciun guvern minoritar si ca se va asocia la guvernare doar dupa alegeri. Viceliderul democrat a spus ca partidul din care face parte nu are in vedere decat colaborari parlamentare, inclusiv cu PSD, "doar pentru realizarea obiectivelor presedintelui Romaniei, Traian Basescu".

Referindu-se la PLD, Oltean a spus ca democratii au avut cu aceasta formatiune politica doar o "colaborare punctuala, ce a vizat referendumul", iar pe viitor aceasta se va regasi doar in actiunile parlamentare ce privesc legile de interes national, excluzandu-se orice fel de alianta cu PLD pana la alegeri. "Daca polul de centru dreapta presupune o alianta preelectorala, atunci va asigur ca nu va fi niciun pol", a conchis Oltean, referindu-se la o eventuala alianta cu PLD in acest sens.

Secretarul executiv al PD, Elena Udrea, a infirmat, vineri seara, intr-o emisiune televizata, faptul ca ea ar fi legatura dintre Partidul Democrat si Partidul Social Democrat. "Nu pot fi eu legatura cu PSD, eu cunoscandu-mi relatiile pe care le am in PSD", a spus Udrea. In opinia sa, pentru PD nu ar fi folositoare o alianta cu social-democratii, deoarece "PSD este acelasi partid nereformat", lucru pe care, cum spune Udrea, l-a acuzat mereu.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.