Mircea Geoana a anuntat ca va declansa negocieri pentru formarea unei majoritati transparente.
PSD doreste regindirea sustinerii pe care o acorda acum Guvernului PNL-UDMR. Mircea Geoana a spus-o ieri nu prea explicit, la finalul unei sedinte de sase ore a conducerii PSD: "Exista dificultate in a sustine un guvern atit de fragil". Se impune - a explicat Geoana - demararea de negocieri pentru o "majoritate transparenta". Liderul PSD nu a explicat ce inseamna majoritate transparenta. "Traian Basescu incearca sa creeze o majoritate pro-prezidentiala dincolo de partide, este evident ca actualul Guvern este intr-o situatie de extrema fragilitate, amenintat in orice clipa cu o iminenta demitere", a afirmat Geoana. El a mai spus ca "PSD este in opozitie, dar trebuie sa avem o parte de contributie la o formula stabila. Cei care cred ca vor sa urgenteze alegeri anticipate se insala".
Am incercat sa traducem declaratiile lui Mircea Geoana vorbind cu alti lideri PSD. Vicepresedintele Ioan Rus, liderul Grupului de la Cluj, ne-a spus ca PSD ar putea chiar sa intre la guvernare. "Nu excludem discutia despre intrarea la guvernare a PSD. Dar aceasta nu se poate face decit in urma unei decizii a Consiliului National", ne-a declarat Rus. Potrivit altor lideri ai PSD, Consiliul National ar putea avea loc in a doua jumatate a lunii iunie, o decizie finala putind fi luata astazi, in cadrul Comitetului Executiv. Rus spune ca la fel de posibila este si sustinerea actualului Guvern, dar "transparent, pe baza unui program public". Viorel Hrebenciuc, liderul deputatilor PSD, vorbeste si el despre redefinirea sustinerii pe care partidul sau o acorda acum guvernului Tariceanu. El nu exclude, in acest sens, eventualitatea semnarii unui protocol cu PNL. "Discutam, nu e nimic clar acum. Sa vedem", afirma Hrebenciuc.
Mircea Geoana si-a declarat ieri disponibilitatea de a porni la discutii nu numai cu PNL, dar si cu PD. "Discutiile nu trebuie sa excluda pe nimeni. Si PD e un partener de discutie", a spus Geoana, care a precizat ca "am declansat si vom face discutii exploratorii cu toate partidele". Despre discutiile cu PD aminteste si Ioan Rus, cunoscut ca un apropiat al secretarului general al PD, Vasile Blaga. Rus spune insa ca nu stie daca PD intentioneaza sa elimine din statutul lor prevederea care interzice alierea cu PSD.
Geoana a deturnat temporar puciul din PSD
Sedinta incendiara ieri la PSD: Grupul de la Cluj a incercat pedepsirea lui Iliescu si a lui Hrebenciuc. Geoana a refuzat sa supuna propunerea la vot.
Sursa: Cotidianul
Cotidianul - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Geoana a deturnat temporar puciul din PSD":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
pt psd : populatia nu va mai suporta si vrea sa dispareti complet de pe scena politica iar voi vreti guvernare? cred ca sunteti cu totii autisti... nu-i nimic, la anticipate veti vedea cine va mai vrea...cred ca nici aia pe care ii vedeti cind va uitati i
(4 comentarii, 88 vizualizari)
........................
