In timp ce in teritoriu, PD si PLD pe de-o parte, si PSD pe de cealalta, au continuat 'cursa mitingurilor' pro si contra Basescu, liberalii au continuat mobilizarea generala pentru convingerea romanilor sa 'voteze DA pentru Romania', adica pentru demiterea presedintelui suspendat. Dupa o campanie apatica, penelistii si-au scos sabiile din teaca. Actiunea ' Start pentru schimbare' a fost lansata, ieri, la Palatul Parlamentului in prezenta delegatilor PNL. Presedintele PNL, Calin Popescu Tariceanu a deschis seria atacurilor impotriva presedintelui suspendat inca de duminica. In cadrul unei emisiuni televizate, premierul a afirmat ca nu a luat nicio decizie in favoarea lui Dinu Patriciu, sustinand in schimb, ca Traian Basescu are ceva personal cu omul de afaceri liberal.

In sprijinul afirmatiilor sale, Calin Popescu Tariceanu a aratat ca Patriciu nu face parte din conducerea PNL si nu ia parte la luarea deciziilor in cadrul partidului. Seful executivului a afirmat ca din momentul in care a devenit prim-ministru, Guvernul nu a luat nicio decizie care sa acorde cel mai mic avantaj economic vreunei firme detinute de Dinu Patriciu. In cadrul conferintei extraordinare a PNL Bucuresti de ieri, liderul liberal, Calin Popescu Tariceanu, a lansat un atac furibund la adresa presedintelui suspendat. El l-a acuzat pe Basescu ca a inselat electoratul, care l-a votat, ca a fost o sursa permanenta de crize in timp ce guvernul s-a concentrat pe rezolvarea problemelor oamenilor: pensii, investitii. 'Din pacate, Traian Basescu a devenit obsedat de putere atacandu-ne din prima zi de guvernare, uitand ca i-am acordat voturile noastre in 2004; el a incercat si incearca sa rastoarne institutiile statului', a sustinut Tariceanu. Referitor la eticheta de oligarhi, aplicata adversarilor sai, premierul l-a acuzat pe acesta ca 'uita sa vorbeasca de matrapazlacurile in care s-a implicat personal, uita de gaurile uriase pe care le-a facut in buzunarele romanilor prin cadourile facute lui Paco, Euroconstruct, Bucsaru, Umbrarescu, Casuneanu'. In incheiere, liderul liberal le-a cerut romanilor sa voteze DA la referendumul pentru demiterea presedintelui Traian Basescu. La randul sau, vicepresedintele PNL, Ludovic Orban, a lansat un atac virulent la adresa celui caruia ii fusese sef de campanie in 2004. 'Basescu e actor de balci, care e in stare, pentru aplauze si pentru un banut in plus, sa faca giumbuslucuri, sa-si schimbe fata, sa faca tumbe si orice fel de maimutareala. Nu e altceva decat o facatura politica, care a ajuns in fruntea Romaniei inselandu-ne pe noi, oamenii care de 18 ani, doream altceva', a conchis agresiv Orban.