Mai sunt sapte zile pana la referendumul de sambata, 19 mai.Romanii vor avea de raspuns cu "Da" sau "Nu" la o singura intrebare care se va afla pe buletinul de vot: "Sunteti de acord cu demiterea presedintelui Romaniei, domnul Traian Basescu?".

"Nu" inseamna ca se voteaza impotriva demiterii lui Traian Basescu. "Da" inseamna ca se voteaza demiterea lui Traian Basescu. Orice alt raspuns sau completari anuleaza votul. Cetatenii din Romania vor vota in cele 17.295 de sectii de votare amenajate pe teritoriul tarii, iar romanii din strainatate vor vota in sectii infiintate in cadrul ambasadelor si consulatelor. Pentru a participa la vot, trebuie ca persoana care exercita acest drept sa fi implinit varsta de 18 ani cel mai tarziu in ziua referendumului. Conform legii, referendumul se desfasoara intre ora 8.00 dimineata si ora 20.00 seara.

Cine voteaza de mai multe ori se alege cu plangere penala

Persoanele care vor vota de mai multe ori sa fie depistate si sa fie sanctionate conform Codului Penal. Listele electorale suplimentare vor fi inaintate de catre Biroul Electoral Central (BEC) catre Autoritatea Electorala Permanenta, care le va verifica pentru identificarea unor eventuale cazuri de vot multiplu, in termen de 60 de zile de la data referendumului.

In situatia in care Autoritatea Electorala va constata ca exista persoane care si-au exercitat dreptul la vot de mai multe ori, va formula plangeri penale impotriva acestora.

Puteti vota si daca nu sunteti in localitatea de domiciliu

In situatia in care nu sunteti in localitatea de domiciliu din motive personale, puteti vota in localitatea in care va aflati in ziua votului la referendum. Tot ce trebuie sa faceti este sa va prezentati la sectia de votare cu actul de identitate si sunteti trecuti pe lista suplimentara. Cetatenii care sunt in tranzit in Bucuresti vor avea posibilitatea sa voteze la sectiile de votare care sunt in zona Garii de Nord si se vor inscrie pe acele liste suplimentare.


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.