Intr-un interviu acordat ziarului nostru, presedintele Partidului Liberal Democrat, Theodor Stolojan, vorbeste pe larg despre tradarile PNL, despre "disperarile liderilor PSD si PNL", care au dus la infratiri contra naturii cu PRM si UDMR, dar mai ales despre decizia sa de a fi alaturi de Traian Basescu, pana la capat.

Lui Theodor Stolojan nu ii este dificil sa enumere, extrem de rapid, motivele principale pentru care il sustine pe presedintele Traian Basescu: "e primul presedinte care si-a facut o misiune din combaterea coruptiei, este primul presedinte care a condamnat comunismul, e primul presedinte care a desecretizat dosarele Securitatii".

Domnule Stolojan, sunteti unul dintre sustinatorii cei mai vizibili ai lui Traian Basescu in aceasta campanie. De ce-l sustineti si de ce trebuie sustinut?

Il sustin pe Traian Basescu pentru ca si-a respectat promisiunile din campania electorala din 2004. A promis ca va face institutiile statului sa functioneze si am vazut o justitie care incepe sa devina independenta. A promis ca va reprezenta cetatenii in fata statului si am vazut de exemplu ca, in urma insistentelor presedintelui Basescu, invatamantul a primit un buget de 5% din produsul intern brut. A promis ca va veghea asupra obiectivelor de politica externa ale Romaniei, iar astazi tara este membra a Uniunii Europene si unul dintre cei mai seriosi aliati ai Statelor Unite ale Americii. Acestea sunt doar cateva din motivele pentru care il sustin pe Traian Basescu. Presedintele Traian Basescu si-a facut datoria de presedinte al Romaniei si sunt convins ca si-o va face in continuare.

Adversarii presedintelui Basescu ii reproseaza insa incalcari grave ale Constitutiei, pe baza carora au si initiat suspendarea in Parlament...

Ceea ce au scris parlamentarii PSD in motivatia suspendarii e o colectie de inventii bazate pe ura si dorinta de razbunare. Curtea Constitutionala a respins toate pretinsele motive ale PSD, iar orice cetatean de buna credinta isi da seama ca Traian Basescu n-a incalcat Constitutia, ci a respectat-o. Iar initierea suspendarii de catre PSD a fost doar reactia acestui partid la ruptura radicala cu trecutul pe care a initiat-o presedintele Romaniei.

Dar PSD nu a fost singurul sustinator al suspendarii. Cum va explicati larga coalitie transpartinica realizata impotriva lui Traian Basescu?

Absurdul si ticalosia sunt greu de explicat. Uniunea contra naturii realizata intre PSD-PNL-PC-PRM-UDMR are un singur scop: pastrarea controlului asupra parghiilor economice si politice din Romania.

Infratirea PSD-PNL si infratirea PRM-UDMR sunt probe ale disperarii liderilor acestor partide in fata actiunilor presedintelui Basescu, care a cerut institutiilor statului sa trimita coruptii in justitie si banii din averile ilicite in bugetul public. Traian Basescu e primul presedinte care si-a facut o misiune din combaterea coruptiei, este primul presedinte care a condamnat comunismul, e primul presedinte care a desecretizat dosarele Securitatii.

Cei care l-au suspendat isi doresc din motive diferite, pastrarea tacerii asupra trecutului mai indepartat sau mai apropiat al Romaniei. Aceasta lege a tacerii a fost incalcata de Traian Basescu. Iar faptul ca Traian Basescu a spus adevarul este un lucru de neiertat pentru Ion Iliescu, Mircea Geoana, Calin Popescu Tariceanu sau Dan Voiculescu.

Dar va spun un lucru: cu cat coalitia PSD-PNL-PC-PRM-UDMR doreste mai mult disparitia de pe scena politica a presedintelui Romaniei, cu atat sustinerea romanilor fata de Traian Basescu creste. Romanii din tara si de pretutindeni il sprijina pe Traian Basescu. Zeci de mii de romani ies in strada la Constanta, la Cluj, la Iasi, la Craiova, la Arad sau la Bucuresti, dar si in Spania, Germania, Franta, Statele Unite, Canada, Italia, Marea Britanie sau Irlanda. Faptul ca atatia oameni ies in strada pentru a-si exprima sustinerea fata de presedintele lor arata foarte clar cine vor fi invingatorii referendumului din 19 mai: Traian Basescu si romanii. Traian Basescu va castiga, oligarhia va pierde.

Cum vedeti faptul ca PNL s-a angajat in campania contra lui Traian Basescu, la 3 ani dupa ce a fost alaturi de el in alegeri?

In momentul in care Calin Popescu Tariceanu a rupt guvernarea si s-a aliat cu PSD, conducerea PNL a tradat mandatul cu care Alianta D.A. a ajuns la putere in 2004. Din acel moment, PNL a incetat sa mai reprezinte alegatorii care i-au dat votul in 2004. Nu ma mira deci ca, acum, liderii PNL au intors armele impotriva celui care i-a ajutat sa ajunga la guvernare. Afinitatile dintre liderii de azi ai PNL si cei ai PSD imi erau de multa vreme cunoscute. Cat timp am fost presedintele PNL, am reusit sa impiedic scoaterea la mezat a PNL de cei care erau interesati ca acest partid sa fie doar aripa politica a unui grup economic. Din 2006 insa, aceasta tendinta n-a mai putut fi oprita. Negociind sprijinul PSD pentru guvernul Tariceanu II, Calin Popescu Tariceanu si ceilalti petroliberali au predat PNL in mainile PSD. Sustinerea campaniei anti-Basescu de catre actuala conducere a PNL se inscrie deci in logica pro-PSD adoptata pe fata de Calin Popescu Tariceanu.

Am insa semnale din organizatiile judetene ale PNL ca nu exista niciun entuziasm pentru o campanie anti-Basescu in teritoriu. La baza partidului exista o nemultumire vizibila fata de cursul politic catastrofal impus PNL de catre Calin Popescu Tariceanu, Ludovic Orban si Crin Antonescu.

Va bucurati de o popularitate foarte mare in randurile electoratului de centru-dreapta, a electoratului liberal. Ce le spuneti acestor oameni in perspectiva votului din 19 mai?

Tuturor liberalilor cinstiti, tuturor celor de buna credinta din PNL le spun ca adevaratii liberali sunt alaturi de Traian Basescu, asa cum au fost si in 2004. si le spun ca partidul care pastreaza valorile liberalismului de dreapta este Partidul Liberal Democrat, care il sustine pe presedintele Romaniei in campania pentru referendum. Alaturi de PD, la fel cum am fost si in campaniile din primavara si toamna lui 2004.

Fac de aceea un apel la simpatizantii PNL sa ignore recomandarile conducerii actuale ale partidului si sa voteze NU la referendumul din 19 mai. Traian Basescu a fost votat de liberali in 2004, iar liberalii adevarati vor vota pentru revenirea lui ca presedinte al Romaniei.

Daca ar fi sa le spuneti oamenilor 3 motive pentru care Traian Basescu nu trebuie demis, care ar fi aceste motive?

Romanii trebuie sa spuna NU demiterii lui Traian Basescu pentru ca este nevoie ca lupta impotriva coruptiei sa continue.

Romanii trebuie sa spuna NU demiterii lui Traian Basescu pentru ca e nevoie de iesirea din mocirla tranzitiei si de transformarea Romaniei intr-o tara cu adevarat europeana.

Romanii trebuie sa spuna NU demiterii lui Traian Basescu pentru ca Romania trebuie condusa de cei care au fost votati pentru asta si nu de oligarhia care nu are nicio legitimitate pentru acest scop.

Pentru toate aceste motive - si pentru multe altele - Traian Basescu trebuie sa revina in functia de presedintele al Romaniei. Prezenta lui la Cotroceni e o garantie pentru drumul autentic european al Romaniei.


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.