Claudiu Secasiu, membru in Colegiul CNSAS, deconspira... conspirarea!

- Ce anume s-a preluat joi de la SRI? Ce contin dosarele?
- Nu a avut loc nici o preluare, pentru ca preluarea inseamna numararea fila cu fila a dosarelor si intocmirea unui proces-verbal de predare-primire. A avut loc doar descarcarea, mai exact mutarea dosarelor dintr-un loc in altul. A fost o chestie de imagine.

- Imagine pentru cine?
- A celor doi protagonisti: Gheorghe Onisoru de la CNSAS si Florin Pintilie de la SRI, care au facut o baie in lumina reflectoarelor camerelor de luat vederi. Un simplu exercitiu de imagine al SRI, pentru ca el iese bine din toata treaba. CNSAS iese prost, pentru ca de fapt noi am acceptat dublul sigiliu la noi in ograda. Este un spectacol prost de opereta.

- Cum adica? Vreti sa spuneti ca nu aveti acces la dosarele pe care tocmai le-ati primit?
- Camionul a fost bagat intr-un depozit de la care au cheia Pintilie&Co. Noi nu avem cheie, nu putem intra fara ei. SRI a reusit sa ne impuna dublul sigiliu la noi acasa. Are control deplin asupra partii din depozit unde s-au pus dosarele.

- Adica nu puteti intra in propriul depozit fara SRI?
- Exact. Este trista situatie pe care Onisoru a acceptat-o.

- Pai, nu exista acordul Colegiului? Nu s-a votat, nu s-a incheiat un protocol pentru aceasta preluare a arhivei?
- Nu. Ei, adica Onisoru, Csendes si Nicolescu, au semnat comunicatul dat de Radu Timofte fara sa aiba mandatul Colegiului. Ba, mai mult, fara stiinta Colegiului, care nu a fost informat despre ce au discutat ei cu SRI. Nu au avut mandat sa semneze comunicatul ce ii apartine lui Timofte.

- E legal?
- E la limita, atat timp cat ei reprezinta conducerea Colegiului, automat angajeaza institutia. Dar moral nu e, si-au pus semnatura pe un act de o asemenea importanta fara macar sa ne consulte.

- Cand se va face preluarea fila cu fila, pe masura ce ajung dosarele la CNSAS sau la final?
- Oamenii CNSAS asteapta ca onor conducerea institutiei sa le asigure conditiile minime de munca. Depozitul nu are incalzire si aerisire, nu are geamuri. Iar SRI nu a acceptat sa se faca numerotarea intr-o cladire anexa, unde sunt birourile, asta din motive numai de ei stiute.

- Cum se poate verifica daca aceste dosare sunt complete si nu s-a umblat in ele? Exista vreo posibilitate?
- Absolut nici una. Se preiau dosarele asa cum au fost aduse.

- Dar nu puteti verifica cu ajutorul microfilmelor?
- Dar nu avem microfilmele, nici cartoteca. Nu stim cand vor fi aduse acestea, pentru ca nu s-a stabilit nimic exact.

- Vreti sa spuneti ca nu va este predata cartoteca o data cu dosarele?
- Exact. Microfilmele vor fi predate cand va binevoi SRI. Noi nu avem nici un control. S-au acceptat toate propunerile SRI. Onisoru a jucat dupa scenariul SRI. Asta e ce se intampla acum.

- Dar fara cartoteca aceste dosare sunt o masa amorfa...
- Sunt ca o biblioteca fara fisier.

- Totusi, aceste dosare ale informatorilor care inteleg ca au fost aduse joi contin asa-numitele "mape anexa", adica notele informative in original?
- Numai onor domnul presedinte Onisoru stie pentru ca el a negociat. Pintilie refuza sa dea aceste informatii, nu a precizat cate mape anexe contin cele 20.000 de dosare predate astazi. Trebuie sa va spun ca fara mapele anexa dosarele informatorilor nu au relevanta pentru dovedirea activitatii lor nefaste. Fara acestea dosarele nu au nici o valoare.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.