Presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu a declarat, sambata, ca Parlamentul urmeaza sa adopte luni hotararea privind organizarea referendumului referitor la suspendarea din functie a sefului statului.

El a precizat, la Realitatea TV, ca atunci va fi stabilita si ziua de desfasurare a acestuia, care depinde si de capacitatea de organizare din punct de vedere tehnic. "O sa ne consultam si cu Guvernul", a afirmat el. Olteanu a spus ca Traian Basescu are la dispozitie 30 de zile sa mediteze, sustinand totodata ca ar fi fost mai bine ca presedintele sa fi venit in Parlament si sa dea raspunsuri la acuzatiile care i s-au adus privind incalcarea Constitutiei.

"Eu cred ca Traian Basescu a regretat foarte mult ca a anuntat ca demisioneaza, pentru ca, de fapt, nu dorea sa plece de la Cotroceni", a declarat Olteanu. Pe de alta parte, el a subliniat ca este important sa fie liniste in viata generala a Romaniei si ca liberalii si-au asumat ca principale obiective actul de guvernare si stabilitatea politica. In perioada pana la referendum, PNL se va ocupa, in primul rand, de guvernare, a precizat Olteanu, adaugand ca liberalii se vor manifesta in cadrul constitutional si intr-un mod decent.

Citeste si:

Intrebat de zvonurile legate de o eventuala retragere a PNL de la guvernare in toamna, Olteanu a declarat ca, in opinia sa, liberalii trebuie sa isi duca mandatul pana la capat, in conditiile in care isi pot respecta angajamentele pe care si le-au luat prin programul de guvernare. Actiunea de suspendare din functie a presedintelui Basescu se poate oricand declansa din nou, daca seful statului se va intoarce in functie, dupa referendum, dar va continua sa nu respecte Constitutia, a declarat, ieri, pentru Rompres, vicepresedintele PNL, Ludovic Orban.

"Daca mai calca pe bec, daca va continua cu scandalurile, cu conflictele, cu criza, cu nerespectarea Constitutiei, oricand se mai poate ajunge la o suspendare a presedintelui", a afirmat Orban. Vicepresedintele PNL si-a exprimat, insa, convingerea ca, daca referendumul ii va fi favorabil lui Traian Basescu, acesta se va intoarce la Cotroceni "cu lectia invatata"."Sunt convins ca, dupa ce a primit aceasta lectie, daca se va intoarce la Cotroceni, va sti sa fie mai grijuliu cu respectarea Constitutiei", a precizat Orban.