Presedintele Uniunii Populare Social Crestine, Ioan Talpes a declarat ieri, ca parlamentarii care au votat pentru suspendarea lui Traian Basescu, sfidand prevederile Constitutiei, ar trebui sa-si dea demisia imediat dupa anuntarea rezultatului referendumului.

Talpes le-a recomandat membrilor si simpatizantilor UPSC sa participe la referendum si sa voteze impotriva deciziei de suspendare a presedintelui. Dealtfel, presedintele UPSC a adresat vineri o scrisoare catre judecatorii Curtii Constitutionale, in care, pe baza legii de organizare si functionare a CC, precum si pe baza prevederilor constitutionale, UPSC demonstreaza faptul ca nu exista imprejurarile ce justifica interimatul functiei de Presedinte al Romaniei.

Neconstitutionalitatea suspendarii presedintelui se refera la faptul ca cei care au votat pentru suspendare au incalcat articolele 1, 69, 95 si 142 din Constitutie. "Prin ignorarea avizului Curtii Constitutionale, mai multi parlamentari s-au substituit deliberat si cu buna stiinta unei institutii esentiale, incalcand astfel principiul separatiilor puterii in stat. Preluarea de facto, in mod abuziv, a unor atributii specifice Curtii Constitutionale poate fi interpretata ca lovitura de stat.

Citeste si:

De asemenea, subminarea autoritatii Presedintiei prin suspendarea sefului statului fara a exista motive legale si constitutionale nu poate fi privita decat ca act de violare a Constitutiei", a declarat Ioan Talpes. UPSC atrage atentia si asupra faptului ca in conformitate cu art.45 din Legea Nr. 47/1992, cu modificarile ulterioare, privind organizarea si functionarea CC, "cererea pentru constatarea existentei imprejurarilor care justifica interimatul functiei de Presedinte al Romaniei va fi insotita de dovezile necesare, iar constatarea acestor imprejurari se face de Curtea Constitutionala, cu votul majoritatii judecatorilor".

In situatia suspendarii din functie a sefului statului, "dovezile necesare" nu pot fi altele decat cele care sa ateste ca au fost incalcate prevederile art. 95 din Constitutie. Or, in acest moment, exista dovada consultarii Curtii Constitutionale, exista votul majoritatii deputatilor si al senatorilor exprimat in sedinta comuna, insa nu exista elementul de fond: faptele grave de incalcare a prevederilor Constitutiei.

Presedintele UPSC a declarat ca, "in acest moment nu poate fi constatata existenta imprejurarilor ce justifica interimatul functiei de Presedinte al Romaniei, in concordanta cu Constitutia si cu legea de organizare si de functionare a Curtii Constitutionale". In aceste conditii, decizia CC poate deveni un precedent extrem de periculos, pe baza caruia sa poata fi oricand legitimata suspendarea sefului statului in lipsa oricaror dovezi de incalcare a Constitutiei.