Traian Basescu este candidatul pe care Partidul Democrat il va sustine la urmatoarele alegeri prezidentiale, indiferent daca ele vor avea loc peste trei luni sau peste trei ani, a declarat ieri liderul democrat, Emil Boc.
Acesta a spus ca sustinerea lui Traian Basescu se face potrivit programului politic al PD, care ii acorda sprijin total. "Il vom sustine pe Traian Basescu la presedintia Romaniei, atunci cand va fi nevoie, acum sau in 2009", a spus Boc, care a adaugat ca acest sprijin ii va fi acordat sefului statului indiferent daca in acel moment Traian Basescu va fi sau nu membru al PD. De asemenea, Boc a declarat ca, daca cineva isi inchipuie ca Traian Basescu ii va cere sa demisioneze din functia de lider al democratilor pentru a-i lua locul, acea persoana nu-l cunoaste pe cel care acum este presedintele Romaniei. "Referitor la revenirea lui Traian Basescu, nu cred ca se pune problema in termenii acestia si niciodata Traian Basescu nu va cere cuiva demisia pentru a-i lua locul", a spus Boc, raspunzand la intrebarile jurnalistilor. De asemenea, referitor la votul de astazi din Parlament privind suspendarea presedintelui din functie, Emil Boc a spus ca le vor "duce bucurosi pe toate si ca vor castiga". Atacurile concertate ale social-democratilor si liberalilor prin care incearca sa diminueze autoritatea Curtii Constitutionale sunt o dovada a panicii care a cuprins aceste partide, ca urmare a iminentei confruntari electorale cu presedintele Traian Basescu, a adaugal Boc.

"Noii aliati - PSD si PNL - si-au dat seama prea tarziu ca vor cadea in groapa pe care i-au sapat-o presedintelui Traian Basescu prin initierea, respectiv sustinerea cererii de suspendare a acestuia din functie", a opinat liderul PD. Emil Boc sustine ca PSD si PNL ar renunta la suspendarea din functie a presedintelui pentru a evita intalnirea cu electoratul "daca nu si-ar da seama ca ar distruge si bruma de credibilitate care le-a mai ramas". "Liberalii sunt specialisti in fuga de raspundere in fata cetatenilor, iar obisnuitele razgandiri ale premierului Calin Popescu Tariceanu in ceea ce priveste organizarea alegerilor de orice fel este pe gustul PSD", a afirmat Emil Boc. Potrivit presedintelui PD, alegerile prezidentiale anticipate nu pot fi amanate, insa, prin "ordonante de urgenta negociate pe sub masa".


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.