Ion Iliescu considera ca Adrian Nastase este cel mai abilitat, ca fost premier, sa ocupe functia de presedinte executiv al PSD. Fostul sef al statului a facut ieri acesta declaratie, in avanpremiera sedintei de astazi a Biroului Executiv Central(BExC), care va lua o decizie in privinta existentei acestei functii. Daca aceasta functie nu va fi inclusa in statutul partidului, Adrian Nastase ar putea candida la presedintia PSD, impotriva lui Ion Iliescu.

Discutii aprinse

In ultima perioada de timp, discutiile despre oportunitatea existentei functiei de presedinte executiv s-au amplificat in interiorul PSD. Cei care au initiat aceste dezbateri au fost liderii PSD Bucuresti. Saptamina trecuta, Conferinta Municipala a organizatiei a fost la un pas de a propune aplicarea actualului statut, potrivit caruia Congresul alege doar presedintele partidului. In ultimul moment, propunerea nu a mai fost supusa la vot. In toata acesta disputa, Ion Iliescu a evitat sa se pronunte, existind voci care au sustinut ca fostul sef al statului nu mai este dispus sa respecte intelegerea initiala cu Nastase: de a candida la presedintia PSD, in timp ce lui Nastase i-ar reveni pozitia de presedinte executiv. In aceste conditii, Adrian Nastase s-a repliat rapid si, la sfirsitul saptaminii trecute, a lasat sa se inteleaga ca ar putea candida la sefia PSD impotriva lui Ion Iliescu.

Jihad in PSD

Citeste si:

Luni seara, presedintele PSD, Adrian Nastase, a pledat, intr-o emisiune a postului Realitatea TV, pentru o intelegere cu Ion Iliescu si nu pentru o batalie cu acesta, precizind ca incearca sa incheie "jihadul" din interiorul partidului. El a aratat ca, dupa alegeri, oameni din interiorul partidului, care au avut nemultumiri de-a lungul anilor, au incercat sa-i faca "tapi ispasitori" pe el si pe altii, ca de pilda Mircea Geoana. Potrivit lui Nastase, in perioada 2001-2004, el a condus PSD, insa, din cind in cind, unii dintre liderii partidului mergeau si discutau cu Ion Iliescu, ceea ce a creat "sentimentul ca exista o instanta de apel, separata de conducerea partidului". Actualul presedinte al PSD a adaugat ca, "in acest moment, cel mai important lucru este transmiterea unui mesaj de coabitare la conducerea PSD".

Iliescu: "Nu ne-am aflat in razboi"

Ion liescu a negat ieri ca s-ar afla in razboi cu Adrian Nastase. "A folosit cuvintul asta? Nu cred ca a facut o asemenea declaratie pentru ca nu are o motivatie. Nu ne-am aflat niciodata si nu ne-am aflat in razboi" a spus Iliescu.
Fostul sef al statului a negat comentariile lui Nastase potrivit carora liderii PSD apelau la el, pe vremea cind era presedinte, ca la o instanta de apel. "N-am incurajat niciodata asemenea atitudini de a se plinge la mine. Eu cu Nastase am avut colaborarea cea mai apropiata" a spus fostul presedinte al Romaniei.