Premierul Calin Popescu Tariceanu a anuntat ieri ca va lua toate masurile necesare, conform atributiilor sale constitutionale, pentru retragerea militarilor romani din Irak pina la Craciun. Problema a fost discutata si in sedinta conducerii Aliantei, desfasurata ieri dimineata, insa liberalii nu au reusit sa obtina sprijinul PD pe aceasta tema.

Surse liberale sustin ca premierul intentioneaza sa-i ceara, in cursul acestei saptamini, ministrului Apararii, democratul Sorin Frunzaverde, sa formuleze un punct de vedere oficial cu privire la retragerea din Irak, precum si un calendar de retragere.

Provocare la Frunzaverde

Pe de alta parte, Tariceanu le-a solicitat liderilor grupurilor PNL din Parlament sa faca demersurile necesare pentru a pregati initierea unei dezbateri pe aceasta tema, in prezenta sefului Executivului. Potrivit surselor citate, Tariceanu vrea sa determine, prin intermediul acestui demers, o eventuala pozitie de forta a ministrului democrat al Apararii.

Citeste si:

De altfel, situatia trupelor din afara granitelor ar putea fi pe ordinea de zi a sedintei CSAT de joi. Asta desi, in iunie anul trecut, propunerea PNL de retragere din Irak a fost respinsa de CSAT. PNL a strins intre timp aproape un milion de semnaturi pentru incetarea prezentei militare romanesti peste granite.

Retragerea se legifereaza greu

Retragerea militarilor romani din Irak nu este insa monopolul Palatului Victoria, prin MAp, nici al Palatului Cotroceni, prin CSAT, si nici macar al Parlamentului, prin decizia plenului. O procedura laborioasa trebuie indeplinita de toate aceste institutii, atit pentru trimitere, cit si pentru retragere.

Dupa cum prevede Legea nr. 42/2004 referitoare la participarea fortelor armate la misiuni in afara teritoriului statului roman, propunerea de trimitere sau de retragere este facuta numai de Ministerul Apararii. Apoi, ministrul de resort merge cu propunerea la Consiliul Suprem de Aparare a Tarii, care o analizeaza si hotaraste.