Anuntul privind cooptarea celebrului regizor si actor in echipa PRM a fost facut de insusi Corneliu Vadim Tudor. Comunicata de la tribuna Consiliului National, vestea ca Sergiu Nicolaescu va candida pe listele PRM pentru Senat la Constanta a fost primita cu ropote de aplauze de catre cei peste 300 de peremisti prezenti simbata la Palatul Parlamentului.

Unei singure persoane din sala nu i-a picat deloc bine informatia facuta publica de C.V. Tudor. Aflat in primele rinduri, pe locurile rezervate invitatilor, Sergiu Nicolaescu a ramas blocat cind a auzit ce spune Tribunul. Cei doi nu jucau deloc in acelasi film. Asa se face ca Nicolaescu a negat rapid ca

s-ar fi inscris in PRM. "Nu am demisionat inca din PSD si nu stiu inca daca ma voi inscrie in PRM. Sint prezent aici in calitate de invitat", a declarat regizorul.

Citeste si:

Vadim se razbuna

Tribunul a luat foc. Intr-un comunicat trimis ieri redactiilor, Vadim sustine ca pe comisarul Moldovan a cam inceput sa-l lase memoria. "Ar fi pacat ca o prietenie veche de mai bine de 20 de ani sa fie compromisa de unele puseuri de moment sau de o memorie deficitara", i-a transmis Vadim lui Nicolaescu, povestind ca in urma cu doua saptamini acesta l-a vizitat l-a Senat si l-a anuntat ca a decis sa revina pe prima scena politica si sa se inscrie in PRM. "I-am propus sa candideze in judetul Constanta, ceea ce l-a bucurat, el afirmind ca e un judet bun si ca are si casa acolo", a intarit Vadim.