Senatorul PSD Ioan Solcanu a prezentat ieri pozitia adoptata de partid in Delegatia Permanenta fata de retrocedarea padurilor catre Episcopia Sucevei.
Pozitia PSD a ramas aceea de a da drept de folosinta bisericii asupra padurilor, dar nu si proprietatea deplina asupra lor. Potrivit lui Solcanu, singurul motiv de nemultumire al bisericii ar fi, in acest caz, acela ca nu ar putea vinde terenul. Pe de alta parte, Solcanu a transmis ca fiecare senator din partidul sau are dreptul la propria decizie pentru ca oricum ordonanta va ajunge la Camera si acolo se va decide soarta ei. Senatorul PSD a mai aratat ca, potrivit PSD, nu exista ratiuni de a face proprietari pe terenuri o anumita arhiepiscopie, iar nu biserica in ansamblul ei. Alte voci din PSD au vorbit chiar de pericolul deschiderii unei cutii a Pandorei in acest sens: retrocedarea ar putea crea un precedent care va fi invocat apoi de alte institutii aflate intr-o situatie asemanatoare. In consecinta, PSD pare dispus sa-si recunoasca un anumit avant preelectoral in emiterea acestei ordonante si sa justifice astfel opozitia fata de retrocedarea padurilor catre Arhiepiscopia Sucevei.

"Acatistele de afurisenie" impotriva paganilor care nu doreau retrocedarea padurilor, precum si "trasul clopotelor" impotriva acestora, acestea sunt presiunile prin care Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor a silit guvernul Nastase sa adopte OUG 100/2004! Cel putin asa a declarat ieri senatorul PSD Antonie Iorgovan.

Potrivit acestuia, mai sunt si alte inconveniente care vor rezulta din adoptarea acestei OUG. Astfel, personalul autorizat al Romsiliva ar trece in subordinea bisericii si ar deveni... personal bisericesc. "De aici rezulta ca in combaterea fenomenului infractional personalul respectiv va actiona cu mijloacele specifice bisericii...
Probabil ca vor recomanda posturi si canoane", si-a continuat ironiile Iorgovan. Senatorul PSD nu s-a sfiit sa recunoasca "o greseala" a PSD-ului in aceasta privinta: "A nu recunoaste ca acea solutie a reprezentat o greseala din partea PSD-ului ar fi insemnat o atitudine nesincera. Greselile chiar in OUG trebuie recunoscute si asumate, si nu escamotate, acoperite din considerente politicianist-electorale". Iorgovan a incercat sa arate ca nu conteaza cine conducea guvernul care a emis ordonanta.

Totusi, nu se poate uita faptul ca premierul de atunci, Adrian Nastase, a avut de curand un schimb dur de replici cu Iorgovan, unul dintre motive fiind tocmai ordonanta in discutie. Si doar dupa discutia "prieteneasca" intre cei doi Iorgovan tot nu s-a potolit.