Daca nu se amana europarlamentarele, peste o saptamana expira termenul de depunere a listelor de candidati, iar partidele puterii nu stiu inca sigur pe cine pot conta sa traga lista.

Conform calendarului alegerilor, partidele trebuie sa depuna listele candidatilor pentru Parlamentul European pana cel tarziu 14 martie, adica cu 30 de zile inainte de inceperea campaniei electorale. Cursa pentru Bruxelles si Strasbourg nu este una la care sa se inghesuie insa prea multi lideri ai PNL sau ai PD, deloc dornici sa paraseasca jocurile de putere din Romania. Ca atare, listele sunt inca deschise si la un partid, si la celalalt.

Democratii asteapta inca un raspuns de la ministrul Apararii, Sorin Frunzaverde, care inca mai analizeaza daca sa lase ministeriatul pentru un post in Parlamentul European, fie el si de vicepresedinte al acestui for, asa cum ar aspira vicepresedintele democrat. Actualul ministru al Integrarii, Anca Boagiu, trage din rasputeri sa ramana ministru, nicidecum sa plece din tara.

Tensiunile de pana acum dintre ea si liderii PD au capatat accente de razboi deschis, presiunile pe care Boagiu le face pentru a-si pastra portofoliul soldandu-se chiar cu amenintari ca la restructurare zboara din Guvern, spun surse de la varful PD. In aceste conditii, cel care va fi pus sa traga lista este primarul de la Oradea, Petru Filip. Castigator fara emotii al primariei in 2004, Filip ar preda mandatul actualului viceprimar Mihai Dan Groza, despre care liderii PD de la centru spun ca va castiga fara probleme primaria la alegerile organizate anticipat dupa plecarea lui Filip.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.