Atribuirea contractelor pentru tiparirea buletinelor de vot se va face fara licitatie. Ministrul Vasile Blaga a anuntat saptamina trecuta ca Executivul va face in acest caz o derogare de la Legea achizitiilor publice, ceea ce inseamna ca prefectii vor avea libertatea de a incredinta, pe baza de oferte restrinse, contractele de tiparire a buletinelor.

In joc sint aproximativ 21 de milioane de lei, adica peste sase milioane de euro. In suma intra si cheltuielile legate de amenajari, telefoane, benzina si alte cheltuieli materiale, dar grosul va merge pe ceea ce va intra, la propriu, in urne. Oricum, in functie de necesitati, fondurile ar putea fi suplimentate.

Ca in timpul PSD

In toamna lui 2004, presa centrala si locala a dezvaluit modul prin care tiparirea buletinelor de vot pentru alegerile generale a fost atribuita prin negociere directa de prefectii de atunci unor apropiati ai PSD. Nu de putine ori, rezultatele au fost contestate in instanta, dupa ce s-a dovedit ca oferta a fost cistigata de firme care oferisera un pret mai mare decit al altor concurenti. Totodata, media centrala au semnalat ca in anumite judete pretul unui buletin era dublu fata de cel din altele.

Citeste si:

IPP: "O piine pentru fiecare"

"Singura explicatie pentru aceasta situatie e ca toata lumea trebuie sa manince o piine", acuza directorul executiv al Institutului de Politici Publice (IPP), Adrian Moraru. Acesta spune ca este "ridicol sa se tipareasca buletinul in 40 de judete", in conditiile in care, spre deosebire de toate celelalte scrutine de pina acum, va exista o singura lista comuna pentru toata tara.

Blaga: "Vom face o derogare"

In replica, autoritatile dau vina pe lipsa timpului."Vom face o derogare de la Legea achizitiilor publice pentru tiparirea buletinelor de vot, pentru ca altfel, daca respectam toate termenele, vom vota in 2009", a explicat Blaga, in timp ce coordonatorul Comisiei Tehnice Electorale Centrale, secretarul de stat in cadrul MAI, Victor Paul Dobre, explica si pasii ce vor trebui facuti: "Partidele politice vor trebui sa prezinte listele cu candidati, insotite de cele 200.000 de semnaturi de sprijin pina pe 14 martie.