"Cu atata usurinta asistam la o asociere, la o coalitie a raului in Parlamentul Romaniei, la care, in ultimul timp, s-au asociat cu foarte multa usurinta PNL si UDMR - si aici am in vedere legea privind referendumul. Pentru ca toata aceasta batalie, aceasta coalitie a raului are un singur obiectiv, de a crea cadrul legal care sa permita o suspendare cat mai rapida si cat mai usoara a presedintelui Romaniei", a afirmat liderul democrat. Potrivit acestuia, "niciodata din 1990 pana acum nu a intalnit o asemenea graba in ceea ce priveste dezbaterea unui act normativ si o asemenea usurinta in asocierea fortelor politice in vederea sustinerii acestui act normativ’. Ioan Oltean a precizat ca este "inadmisibil" ca in aceasta lege sa fie adaugate sau scoase alte prevederi decat cele pentru care presedintele tarii a retrimis legea spre reexaminare.

La randul sau, deputatul PD de Bistrita-Nasaud Augustin Zegrean a declarat ca cei care il acuza acum pe presedinte de incalcarea Constitutiei sunt aceia care ignora legislatia in vigoare. Din acest motiv, a spus el, Romania ar putea avea doua legi privind organizarea de referendumuri, in care datele la care se poate organiza un referendum sa fie la trei, respectiv sase luni distanta fata de alegerile parlamentare, prezidentiale sau europarlamentare, "lucru nemaiintalnit in nicio tara europeana".

Reamintim ca Oltean preciza ca, in eventualitatea organizarii unui referendum privind suspendarea presedintelui tarii, care sa nu aiba efectul scontat de PSD, Parlamentul ar trebui sa se dizolve.

"Daca Parlamentul adopta actiunea de suspendare a presedintelui, iar aceasta actiune este invalidata, este infirmata de popor, in mod direct Parlamentul primeste un vot de blam, pentru ca vointa poporului infrange vointa Parlamentului. In orice tara normala, in orice tara democrata, o asemenea stare de fapt duce automat la dizolvarea de drept a Parlamentului", a afirmat Ioan Oltean."Ii avertizez pe toti acei parlamentari care doresc sa-si duca la bun sfarsit mandatul - si acestia sunt 90% dintre parlamentari - sa nu aiba noaptea linistita daca vor vota suspendarea presedintelui, pentru ca urmeaza de drept dizolvarea Parlamentului", avertiza vicepresedintele PD.