Presedintele PD, Emil Boc, desi in prezent il acuza pe seful Senatului, Nicolae Vacaroiu, ca nu a respectat regulamentul cand a dezbatut motiunea anti-Macovei, a semnat, cand era in opozitie, mai multe astfel de documente pentru demiterea unor ministri, se arata intr-un comicat de presa.

Purtatorul de cuvant al presedintelui Senatului, Andrei Alexandru, arata, in documentul citat, ca in perioada 2000-2004, Emil Boc, fiind deputat, a semnat mai multe motiuni simple in care se cerea demisia unor ministri ai cabinetului Nastase. "Una, spre exemplu, se referea la demisia ministrului agriculturii, dezbatuta in februarie 2002 si alta, dezbatuta la Camera Deputatilor in martie 2004, prin care se cerea demisia a nu mai putin de 5 ministri", se precizeaza in comunicat. In document se arata ca, in ceea ce priveste vina denuntata de Emil Boc, presedintele Senatului "a urmat cu rigoare procedura din Senat, cand motinuea a fost inclusa pe ordinea de zi". "De altfel, nici un senator nu a protestat inainte de aflarea rezultatului votului. Pe de alta parte, avem certitudinea ca dl. Boc, un bun jurist, stie ca presedintele Senatului nu are dreptul sa cenzureze textul niciunei motiuni.

Motiunile se supun plenului asa cum sunt redactate de semnatari, asa incit acuzatiile sale sunt de-a dreptul fanteziste. Sigur, domnia sa poate discuta orice doreste impreuna cu colegii de partid, dar Regulamentul Senatului este deocamdata cel aplicat in litera lui de dl. Vacaroiu", precizeaza Andrei Alexandru. Presedintele PD Emil Boc a declarat, miercuri, ca presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, este pasibil de suspendare din functie, pentru ca a incalcat regulamentul de functionare al acestei camere a Parlamentului prin trecerea pe ordinea de zi a motiunii impotriva ministrului Justitiei Monica Macovei. Boc a sustinut ca, in Regulamentul Senatului, este prevazut ca motiunile care pot fi supuse dezbaterii se refera la chestiuni de politica interna sau politica externa, cu privire la care una din camerele Parlamentului trebuie sa isi spuna un punct de vedere. "Domnul Vacaroriu are o problema pentru ca a incalcat Regulamentul Senatului. Nu putea supune dezbaterii acele motiuni care au ca finalitati motiuni de cenzura, adica demiterea unui membru al Guvernului.

De aceea, demersul care vizeaza demiterea ministrului este nul", a declarat Boc, care considera ca Vacaroriu trebuia sa inlature din motiune acele prevederi care au elemente de motiune de cenzura. Boc a afirmat ca, pentru ca nu a facut-o, presedintele Senatului a incalcat grav prevederile Constitutiei, si "este pasibil de revocarea din functie". Potrivit lui Emil Boc, in sedinta de saptamana viitoare a Aliantei DA PNL-PD se va discuta problema suspendarii lui Nicolae Vacaroiu. Liderul democrat considera ca vostul senatorilor reprezinta "o reactie disperata" a celor care au vazut ca sistemul judiciar independent a inceput sa functioneze cu adevarat si ca justitia nu mai poate fi influentata prin telefoane sau prin calitatea de politician. "Monica Macovei a deranjat, deranjeaza, dar este sanatos pentru sistemul de drept din Romania, pentru acest stat, sa consolidam independenta justitiei. Deci, ea trebuie sa mearga mai departe", a mai precizat presedintele PD.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.